Orban, previziuni sumbre pentru economie: Prognozele indică un efect negativ
- Ionel Sclavone
- 8 aprilie 2020, 23:44
Premierul Ludovic Orban a declarat că economia românească a fost mult mai greu afectată de pandemia de coronavirus și că previziunile sunt sumbre pentru viitorul apropiat. El a precizat că repornirea economiei va depinde de ceea ce se va întâmpla în Europa.
Situația economiei românești este mult mai dificilă decât cea a altor țări, în contextul epidemiei de coronavirus și va fi mai greu să-și revină, susține premierul. Potrivit spuselor sale, problemele din economie se vor reflecta și asupra veniturilor ce vor fi colectate la buget, raportat la cheltuielile foarte mari din această perioadă.
„La ora actuală, cam 30% din economie este afectată. Deja prognozele noastre indică un efect negativ în economie, care e posibil să ducă și la, nu o reducere a creșterii economice, să ne ducă chiar pe o creștere economică negativă, care, pe baza prognozelor făcută de specialiștii noștri, poate să fie între minus 1 și minus 3%. Veniturile bugetare vor fi afectate. Nu putem încă previziona cu exactitate cu cât se vor reduce veniturile, dar cu siguranță vor fi afectate sever veniturile bugetului. De asemenea, sunt cheltuieli care au crescut și care sunt absolut necesare pentru a menține cât de cât o viață decentă pentru angajați și pentru a oferi companiilor și cetățenilor români o soluție de a putea să rezolve diferitele probleme pe care le au”, a arătat premierul Ludovic Orban.
Premierul a spus că Guvernul încearcă să susțină companiile aflate în activitate și caută instrumente care să genereze efecte benefice. Orban a precizat că foarte important va fi, pentru economia românească, felul în care se va mișca cea europeană.
„V-am spus, ce este foarte important, ce face și Europa, pentru că aici trebuie să fim onești, economia României depinde în mare măsură de economia Europei, de economia țărilor europene. Noi avem volumul schimburilor comerciale, aproximativ 80% din volumul schimburilor comerciale sunt cu țări din Uniunea Europeană”, a afirmat Ludovic Orban.