Orban, despre incidentul cu țigara: „Îmi reproșez că nu am respectat regulile”

Orban, despre incidentul cu țigara: „Îmi reproșez că nu am respectat regulile”

Premierul Ludovic Orban s-a scuzat pentru scena în care apare cu țigara în mână și fără mască de protecție din biroul său de la Guvern.

El a declarat că fotografia reprezintă o realitate și că nu vrea să facă anchetă să afle de la cine a ajuns în presă și nici nu dorește să știe ce mobil a avut cel care a transmis-o.

Ludovic Orban a declarat într-un interviu la Digi24 că este fumător de 40 de ani și își reproșează că a încălcat regulile deoarece exemplul său, negativ, poate fi luat și de tineri. El a precizat că își reproșează că nu a purtat mască, deși a promovat acest lucru și că a fumat într-un spațiu închis.

„Nu am făcut anchetă să văd cine a făcut poza. Poza respectivă reflectă o anchetă. Nu mă interesează cine a făcut poza. Eu sunt un om corect, a fost un moment în care am lăsat garda jos și am comis o greșeală. Asta mă va ambiționa să fiu și mai corect de acum înainte. Este o greșeală pe care am recunoscut-o și o să încerc pe viitor să nu o mai comit. Nu este niciun păcat: nu este trufie, lene, aroganță. Am greșit și am plătit. Eu nu fac parte dintre aceia care consideră că odată ce au ajuns într-o funcție se consideră deaspura legii”, a declarat Orban.

Premierul a precizat că a fost un moment în care a fost prins cu garda jos, de ziua sa, când colegii i-au făcut o surpriză.

„Odată ce a apărut această fotografie, am considerat că este normal să plătesc amenda. Aici este o chestiune la amendă: cu cât omul care o funcție mai înaltă, cu atât amenda trebuie să fie mai mare. A venit agentul la mine, mi-a întocmit procesul verbal și am plătit amenda maximă, așa mi s-a părut normal.

M-am gândit cum să plătesc amenda. Inițial, m-am gândit să o plătesc la CEC, dar era închis fiind sâmbătă. Ulterior, mi-am adus aminte de Ghișeul.ro și am plătit acolo. A funcționat foarte bine.”, a spus Ludovic Orban, la Digi24.

El a precizat că nu a încălcat legea în mod ostentativ, așa cum fac alți politicieni.

„Eu mereu am apărut cu masca. Nu am vrut să apar fără mască, tocmai pentru că mereu am pledat pentru purtarea măștii. Ați politicieni în mod deliberat nu poartă masca, crezând că sunt deasupra legii. A fost ziua mea. Nu am organizat petrecere. Când sunt cu o singură persoană îmi mai scot masca. Nu o poți purta permanent. Dar o scot pe perioade scurte. În toate contactele pe care le am port masca, peste tot în spațiul public pe unde am fost, am purtat masca. Sper să fie ultima oara când greșesc”, a mai spus Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News