„După ce s-a văzut ce efecte grave a avut lipsa cadrului legislativ, Avocatul Poporului recidivează și atacă la CCR o lege care a fost adoptată de Parlament în urma deciziei CCR, tot după sesizarea Avocatului Poporului. Deja lucrurile se îndreaptă într-o direcție pe care personal nu o înțeleg, iar persistența asta în a ataca legi fundamentale care permit autorităților sanitate să se lupte împotriva epidemiei, să protejeze sănătatea și viața oamenilor, îmi apare deja un atac împotriva intereselor fundamentale ale oamenilor.

Am și o veste bună să vă dau, chiar dacă nu s-a făcut o inaugurare a unei investiții extrem de importante în România.
Este vorba de o investiție realizată de Transgaz și care odată cu finalizarea, există posibilitatea furnizării gazului natural în Republica Moldova, gaz natural provenit din România”, a declarat Orban.

Apoi, premierul le-a cerut miniștilor să finalizeze evaluările în această săptămână, pentru rectificarea bugetară.

„Vom adopta ordonanța de urgență privind rectificarea. Aș vrea ca până sâmbătă să vă reevaluați extrem de serios solicitările, pentru că vreau să existe fundamentări foarte solide pentru orice solicitare de bani. Se știe că situația economică nu este una dintre cele mai bune(…) și va trebui să alocăm resursele către proiectele importante, investiții care au ca efect îmbunătățirea condițiilor de viață”, a adăugat premierul.