Evenimentele din 1989 nu s-au manifestat câtuși de puțin în același mod pe întreg teritoriul țării. În cea mai mare majoritate a localităților țării nu s-a întâmplat mai nimic, iar dacă oamenii nu ar fi avut acces la informațiile transmise la radio și televiziune, nici nu s-ar fi știut că regimul a căzut. În schimb, în 18 localități declarate „martir” s-au înregistrat 1.166 de victime, dintre care 271, în perioada 17-22 decembrie 1989.

Fără doar și poate, printre cei care au analizat evenimentele de atunci și natura lor, există un consens potrivit căruia prăbușirea comunismului la noi a stat sub semnul scenariului extern, în aplicarea căruia, furia populară spontană, generată pe fondul nemulțumirilor față de regimul lui Nicolae Ceaușescu, a avut un rol important și a dat aparența de revoluție.

Ca în orice evenimente de stradă de acest gen, violențele au fost posibile în stil mare. Cu atât mai mult cu cât, scenariul aplicat a prevăzut provocarea de confruntări între Armată și Securitate, precum și între populație și Interne, care să se soldeze cu pierderi de vieți omenești. Cine a provocat aceste confruntări? 

Ipoteza unui scenariu cu iz revoluționar bine stabilit a început să se verifice de la începutul anului 1990. Una din componentele acestui scenariu îl constituie atribuirea rolului de teroriști unor persoane nevinovate. Sibiu, Timișoara sunt câteva din coordonatele acestei sinistre farse la care oameni dintre noi sunt condamnați la ani grei de temniță doar pentru faptul că sunt mai necesari acolo decât în libertate.

Cugir, unul dintre primele orașe unde a pornit revoluția

Pornind de la aceasta reporterii Alexandru Coman și Mirel Curea au realizat în iunie 1990 un reportaj-anchetă la Alba Iulia și Cugir. Orașul Cugir se numărat printre primele orașe care în ziua de 21 decembrie a început ceea ce mai târziu avea să se numească „revoluția din decembrie”. Spațiul final de concentrare al democrației a fost curtea miliției orașului Cugir, aflată în imediata vecinătate a spitalului orășenesc, detaliu important, după cum se va vedea. 

După câteva ore de demonstrație pașnică, la miliție a sunat prima alarmă. Demonstranții incendiaseră primăria și apartamentul primarului. Concomitent, librăria, apartamentul directorului de la O.G.L. și locuința secretarului de partid de la I.M. Cugir au fost devastate și jefuite. Din acel moment cadrele miliției și securității din Cugir au comunicat starea de fapt la Alba Iulia, de unde au fost trimiși în ajutor câțiva ofițeri de securitate.

Ca răspuns la cererea manifestanților ajunși în fața sediului miliției, de a se constitui o formă de dialog, comandantul miliției a încercat să iasă la o fereastră și a apucat să spună ”miliția este cu poporul”. Dialogul încercat a eșuat sub o ploaie de pietre, urmată de cârpe îmbibate cu benzină aprins[ și sticle incendiare.

După incendierea parterului și extinderea focului în întreaga clădire, în jurul orei 18.00 a răsunat prima rafală. Există dovezi certe cum că aceste focuri au venit din clădirea maternității spitalului, aflată în apropiere și nu din sediul miliției. Scena corespunde până la identitate cu evenimentele din Sibiu, Cluj și Timișoara. Peste tot s-a dorit atragerea organelor M.I. din aceste orașe într-un conflict violent, creat artificial între demonstranți și ceea ce în concepția acestora reprezentau forțele de represiune.

După deschiderea focului din locul menționat, violența demonstranților a crescut până la paroxism, aceștia încercând să pătrundă înăuntru. Din clădirea total incendiată s-a răspuns la început cu foc de avertisment tras în aer și mai târziu, când deja manifestanții forțaseră intrarea, cu foc direct. Demn de reținut este faptul că după încetarea evenimentelor s-au numărat 41 de răniți și nici un decedat. 

Scene greu de imaginat

 

Doctorul Ion Dobocan, șeful secției chirurgie a spitalului din Cugir, care a operat răniți din data de 21 decembrie, ne-a relatat că o bună parte a lor erau împușcați din lateral-spate sau din spate, adică din direcția clădirii maternității, unde își avea un birou ofițerul de contrainformații, ci-stul uzinei de armament I.M. Cugir, mr. Ion Cîrstoc. Arestat în data de 23 decembrie de către armată, ofițerul s-a sinucis în arestul improvizat într-o cameră din clădirea administrativă a I.M. Cugir. Cheia de la acea cameră era deținută de un reprezentant local al F.S.N. Modul în care s-a sinucis pare cel puțin straniu, deoarece a făcut-o prin spânzurare, cu cureaua de la pantaloni, de o țeavă a caloriferului, aflată la circa 60 cm de podea. 

Să dăm în continuare cuvântul procurorilor militari, în relatarea unei scene greu de imaginat, și mai greu de povestit, de o atrocitate nemaiîntâlnită:

În 21 decembrie 1989, sediul Miliției din Cugir a fost atacat de infractori aflați de mult în evidența organelor de miliție. Aceștia au dat foc parterului clădirii, folosind peste 100 de litri de toluen și benzină. O parte dintre milițienii aflați în sediu au ars. Comandantul Miliției, căpitanul Valentin Pop, și subofițerul Ilie Staicu au sărit de la etaj pentru a se salva, dar au avut parte de o moarte mult mai cumplită. Infractorii l-au lovit pe cei doi, utilizând obiecte contondente și topoare, după care au aruncat asupra corpurilor lor o cantitate de aproximativ zece litri de benzina și toluen pe care au aprins-o. Apoi cadavrele acestora au fost profanate. Le-au fost tăiate organele genitale și urechile, iar comandantului i-au înfipt un steag în mijlocul craniului. Unul dintre infractori a dat dovada chiar de necrofagie, mâncând pavilionul urechii unuia dintre milițieni.

Potrivit anchetatorilor, crimele din Cugir sunt unele din cele mai grave pe care le-au întâlnit în cariera. Deși cercetările în acest caz au început imediat, ele au fost abandonate în scurt timp, din cauza presiunilor făcute.

Reluate ani mai târziu, au dus totuși la condamnarea principalilor criminali: Sivera Dumitru, Carica Adrian, Mihu Aurel şi Muntean Petru au fost găsiți vinovați și condamnați la pedepse cuprinse între 10 și 13 ani de închisoare. iar Popa Alexandru, zis Pampa, cel care a mâncat din cadavrul comandantului Miliției Cugir, căpitan Pop Valentin, s-a sinucis în 1993.