Orădeanul care a colaborat cu Selena Gomez lansează un proiect unic

Orădeanul care a colaborat cu Selena Gomez lansează un proiect unic

David Ciente a colaborat de-a lungul timpului cu nume de referință din muzică la nivel mondial. Artistul născut la Oradea este parte din multe piese si proiecte de referință din România și nu numai, dintre care amintim colaborarea cu Selena Gomez pentru piesa "Ring", colaborarea cu Inna pentru albumul "Yo", în întregime, multe alte piese de success international ("Gimme Gimme", "Ruleta"), și multe alte proiecte care incă sunt în derulare. Acum lansează noul său single: "Ce te legeni..." .

După debutul de succes al piesei "Ielele", alături de talentata Irina Rimes, David Ciente lansează noul lui single "Ce te legeni...", cu care continuă proiectul său ce urmărește promovarea culturii, tradiției și muzicii arhaice romanesti.

 Proiectul lui David Ciente este un proiect unic, fiind singurul care imbină tradiția și folclorul autentic românesc cu muzica electronică de tip EDM, Tech House. Cultura și tradițiile românești stau la baza acestui proiect, iar noua piesă tot de acolo iși trage seva. Părțile vocale puternice și uplifting, dar in acelasi timp mistice și uneori înfiorătoare, alături de fluierul ciobanesc specific și contrastul ritmurilor apăsate de EDM fac această nouă melodie specială și unică în același timp.

Ne puteți urmări și pe Google News

Succes la Untold

"Faptul că am călătorit prin țară m-a făcut să mă îndrept spre această stilistică muzicală, deoarece în inima României, pe lângă frumusețea și pacea adâncă pe care o găsești, în special în zonele retrase, mai găsești învățături simple despre modurile de viață din trecut. Ce doresc eu este să aduc o măcar o parte din ce am simțit și am învățat acolo în muzică, pentru ca să împart experiența cu cât mai mulți oameni cu putință, români, dar și străini" , spune artistul .

Videoclipul adaugă încă o nouă dimensiune poeziei originale, și creează, alături de muzică, un cadru eminescian profund, personificând codrul și punând accent pe idei precum sfârșitul toamnei și venirea iernii, personificarea codrului, plecarea păsărilor călătoare în țările calde, și singurătatea, toate aceste idei fiind des întâlnite în operele lui Mihai Eminescu, și de altfel, în întreg folclorul românesc.

Debutul live al lui David Ciente la Untold, în august 2022, pe Main Stage, a fost unul de succes, cu foarte multe feedback-uri pozitive. Această prestație avându-i ca invitați speciali pe Irina Rimes și pe Surorile Osoianu, se poate găsi pe canalele proprii ale artistului și pe website-ul său.

David Ciente își propune în continuare să culeagă și să includă în proiectele sale elemente din arta, cultura si tradiția românească, și plănuiește să dezvolte show-ul său live și să îl pregătească pentru marile scene si festivaluri din România și din lume. Aici poți asculta cea mai nouă piesă a artistului