Pompierii orădeni au salvat, miercuri, o vacă căzută într-un canal de pe raza străzii Calea Borşului
Alerta s-a dat la 112, în jurul orei 13, iar la locul indicat s-a deplasat un echipaj al Detaşamentului 2. “Pompierii militari au acţionat cu autoscara, cordiţe şi alte accesorii specifice unor astfel de intervenţii, reuşind să scoată animalul, în siguranţă, în aproximativ 40 de minute, din canalul îngust şi adânc de aproximativ 2.5 metri”, a declarat, pentru colegii de la ebihoreanul.ro, căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.
Recomandările noastre