Oprescu începe acţiunea "Schimbaţi becul!"

Oprescu începe acţiunea "Schimbaţi becul!"

Primarul general al Capitalei intenţionează să înlocuiască becurile, maşinile şi toate sistemele de încălzire care consumă mult.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, vrea să schimbe toate becurile care consumă prea mult, atât de pe stradă cât şi din instituţii, să modernizeze toate sistemele de încălzire din spitale şi să acceseze bani prin Programul Casa Verde pentru animalele de la Grădina Zoologică din Băneasa.

Edilul-şef spune că trebuie să schimbe până şi maşinile care transportă mâncarea animalelor şi rezidurile acestora, pentru a reduce consumul de combustibil. Toate aceste prevederi sunt cuprinse în Programul de măsuri pentru îmbunătăţirea eficenţei energetice a instuţiilor unde Sorin Oprescu a numit directori.

Panouri solare şi pompe de căldură de milioane de euro

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă programul va fi aprobat de către aleşi, becurile clasice de pe stâlpi vor fi schimbate cu altele ecologice în 3-6 ani, corpurile de iluminat din sălile de spectacole ale Muncipalităţii vor fi modernizate, iar panourile solare vor "aprinde" lumina în instituţiile primăriei conduse de Sorin Oprescu.

De exemplu, la Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, apa va fi încălzită de la soare, iar energia termică va fi asigurată cu ajutorul unor pompe de căldură. Montarea unui asemenea sistem costă şi câteva sute de mii de euro, în funcţie de dimensiunea lui, potrivit spe cialiştilor.

Reabilitarea termică a cuştilor de la Zoo

Şi la Grădina Zoologică Bucureşti vor fi înlocuite becurile, iar pe alei vor fi stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice.

"Se vor reabilita termic clădirile şi amplasamentele pentru animale, se vor înlocui centralele termice existente cu altele pe peleţi şi se vor monta panouri solare pentru prepararea apei calde şi a căldurii prin programe susţinute de Ministerul Mediului", se mai specifică în programul aprobat de primarul general al Capitalei.

Administraţia Fondului pentru Mediu derulează un program prin care se pot monta surse alternative de căldură: Casa Verde".

Lumină la maidanezi şi "vânătoare" mai puţină

În ceea ce priveşte Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, hingherii vor circula mai puţin ca să adune câinii fără stăpân, iar becurile vor sta aprinse numai între orele 08.00-16.00.

Şi utilajele pentru spălat vor fi schimbate cu unele moderne, iar la Zoo vor fi date la fier vechi maşinile ce transportă hrana şi rezidurile animaliere. Motivul, la Grădina Zoologică s-au achi ziţio nat deja maşini noi, la sfârşitul anului 2011. În spitale se va măsura temperatura, iar la cantine vor fi cumpărate frigidere clasa energetică A+, iar autoturismele instituţiilor vor circula atunci când traficul este redus şi pe trasee neaglomerate. 2.000 de becuri clasice vor fi schimbate în fiecare an cu alte corpuri de iluminat ecologice