Oprescu: "Blaga şi Mitrea şi-au împărţit Bucureştiul"

Oprescu: "Blaga şi Mitrea şi-au împărţit Bucureştiul"

Candidatul independent la Primăria Capitalei a început campania electorală ce precede turul doi al alegerilor locale cu o serie de acuzaţii la adresa contracandidatului său şi nu numai. El a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că în urmă cu două zile, contracandidatul Vasile Blaga şi liderul social-democrat Miron Mitrea au început "negocierile directe", împărţindu-şi sectoarele Bucureştiului.

Oprescu a susţinut că Vasile Blaga, candidatul PDL la Primăria Capitalei, şi Miron Mitrea, coordonatorul campaniei electorale a PSD, "au lăsat orice pretenţie de verticalitate deoparte" şi "au pus soarta bucureştenilor pe un şerveţel de restaurant", împărţindu-şi sectoarele Capitalei.

"La noi în oraş s-a deschis în acest weekend cel mai mare restaurant din lume. În acest restaurant minune încap aproximativ 300.000 de oameni, oamenii care au votat pe 1 iunie PSD şi PDL. Din păcate pentru speranţele şi aşteptările lor de la cele două partide, în acest weekend 300.000 de oameni au fost înghesuiţi în restaurant pentru ca să slujească interesele a două personaje, Blaga şi Mitrea. Blaga şi Mitrea au intrat acum două zile în negociere directă, amândoi pretinzând că vin la masă cu 150.000 de oameni fiecare, cu dumneavoastră cei care eraţi convinşi că sunteţi în tabere diferite, convinşi că speranţele dvs. vor fi respectate, covinşi că Blaga este un ardelean cinstit care face nu discută", a povestit el presupusa întâlnire dintre cei doi lideri.

Într-un joc numit de Oprescu "Nu mă lăsa să nu te las", se pare că cei doi "au pus un fel de Yalta pe un şerveţel de restaurant" şi au procedat în felul următor: "Uite, dragă Mitrea, ăsta e al tău, ăsta e al meu. Lasă-l din braţe pe ăla de la cinci şi ajută-mă să îl bat pe ăla de unu. Bine mă Vasile, dar vreau şi eu ceva în schimb".

"Cam aşa s-au desfăşurat discuţiile. Soluţii, nu discuţii sau ca să fim mai aproape de realitate "Harta soluţiilor" lui Blaga şi a lui Mitrea. Asta se întâmplă în spatele uşilor închise! Acestea sunt soluţiile lui Blaga şi ale lui Videanu singurele care speră ei că îi vor putea meţine la putere în Bucureşti încă patru ani de zile, şi asta după opt ani de zile de batjocură, în care au instaurat monopoluri în toate domeniile administrate de primărie, după opt ani în care s-au urcat cu cizmele pe acest oraş, după opt în care interesele cetăţeanului nu au contat", a Oprescu presupusul complot.

"Capul lui Oprescu vrem!"

Cel supranumit Doctorul a adăugat că "unii" i-au spus că "s-a negociat capul lui Oprescu". Candidatul independent a mai susţinut că, dacă s-ar fi negociat acest lucru, nu ar fi fost nicio problemă. "Nu m-ar fi deranjat să se facă un aranjament mioritic, în care eu să fiu învins în bătălia pentru Capitală, pentru că ştiu că eu nu pot fi învins aşa. Furat da, învins nu. Mai ales atunci când am în spatele meu simpatia şi votul bucureştenilor. Din păcate, ce s-a negociat nu a fost posibila mea înfrângere, ci îngenunchierea voinţei bucureştenilor", a mai declarat Sorin Oprescu.

"Eu nu sunt calul nimănui şi cu atât mai puţin buldogul docil, priponit la lesa intereselor. Deşi, în mintea unor lideri de partid aşa arată marea politică făcută pe Dâmboviţa, nu trebuie să fim dezamăgiţi, ci doar să ne ridicăm împreună pe 15 iunie împotriva acestui tip de politică. Trebuie să ne scuturăm de aceste practici sterile", a continuat Oprescu.

"Dacă plecaţi o zi din Bucureşti, o să-l pierdeţi!"

Sorin Oprescu i-a îndemnat pe bucureşteni să se prezinte duminică la vot "pentru ca schimbarea adevărată să se producă".

"Dacă staţi comod în fotoliu sau dacă plecaţi din Bucureşti ca să mai prindeţi o zi de plajă s-ar putea atunci când veniţi înapoi, pe 16 iunie, mai bronzaţi ce-i drept, să găsiţi aici decizii deja luate pentru voi, în numele vostru, cu legitimitatea voastră. Dacă plecaţi o zi din Bucureşti vă pierdeţi Bucureştiul", a subliniat candidatul independent.

"Pe şerveţelul de la restaurant Blaga şi Mitrea au stabilit ce şi cum. Eu vă invit duminică la vot să votaţi schimbarea acestui mod pervers de a face politică. Veniţi duminică la vot să rupem şerveţelul lui Blaga şi a lui Mitrea şi să îl aruncăm la gunoi, pentru că singura bucată de hârtie care contează duminică este buletinul de vot", a încheiat Oprescu declaraţia de presă.

Reacţii Mitrea: Nu aveam cum să mă văd cu Blaga

În replică, coordonatorul campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a precizat că nu avea cum să se întâlnească cu Vasile Blaga, aşa cum a susţinut Sorin Oprescu, întrucât se află, de sâmbătă, într-un spital din Munchen.

Mitrea a spus că afirmaţia candidatului independent la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu, despre o presupusă întâlnire a lui cu democrat-liberalul Vasile Blaga, este falsă.

El a precizat că se află, de sâmbătă, într-un spital din Munchen, pentru o intervenţie chirurgicală pe care a amânat-o din cauza campaniei electorale.

"Fiind de sâmbătă la Munchen, este limpede că nu aveam cum să mă întâlnesc cu Blaga acum două zile. Nu m-am întâlnit cu Blaga, sau cu Oprescu, sau cu alţi contracandidaţi PSD din Bucureşti, de mai bine de două luni şi jumătate. În plus, cu Blaga nu cred că am fost vreodată în vreun restaurant, iar cu Oprescu este posibil să fi fost acum mulţi ani, când se mai întâlnea conducerea PSD", a declarat Mitrea, citat de Mediafax.

CITIŢI ŞI:

Oprescu-Blaga, luptă pe muchie de cuţit Blaga a negat întâlnirea cu Mitrea ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 11:53

Ne puteți urmări și pe Google News