David Barnea, șeful Mossad, și-a luat angajamentul că „ne vom regla conturile cu ucigașii care au trecut granița Fâșiei Gaza la 7 octombrie, cu planificatorii și cu sponsorii lor!” Presa internațională anunță că Israel a abandonat „regulile de joc” tacite care caracterizau anterior loviturile sale în Siria și că „nu mai pare precaut” în ceea ce privește provocarea de pierderi grele Hezbollahului. Ce se întâmplă? Ce va urma?

Fereastra de oportunitate.

În noiembrie, cu prilejul Summitului de la Riad, Liga Arabă nu a acceptat să se implice militar în Gaza și nici să instituie un embargou petrolier împotriva Occidentului,  de dragul teroriștilor Hamas (https://evz.ro/san-francisco-inceputul-unei-noi-ordini-mondiale.html). Ca urmare, regimul de la Teheran a fost nevoit să domolească inițiativele celorlalte componente ale ”Axei Rezistenței” – în principal Hezbollah.

Iranul nu a renunțat însă la planurile sale. În primele zile ale lui decembrie situația a început să se schimbe: în mass media au apărut  zvonuri că, în Statele Unite, Congresul nu are de gând să aprobe finanțarea pentru Ucraina și Israel. La Teheran a apărut speranța că Congresul S.U.A. va pleca în vacanță de Crăciun fără să deblocheze finanțarea pentru Israel, oferind astfel Iranului o fereastră de oportunitate de circa 40 – 50 de zile pentru a bloca Occidentul și a declanșa un război pe trei fronturi împotriva Statului evreu.

Pentru început, Teheranul a decis deschiderea unui al doilea front contra Israel, în Marea Roșie, prin Mișcarea Houthi din Yemen. La 8 decembrie, președintele ucrainean Zelensky avea programată o teleconferință, dar Congresul S.U.A. n-a dorit să-l asculte – prim semn că blocarea fondurilor pentru Ucraina și Israel este iminentă. Chiar a doua zi, purtătorul de cuvânt al teroriștilor Houthi, Yahya Saree, a declarat că vor fi atacate „toate navele din Marea Roșie care se îndreaptă spre porturile israeliene, indiferent de naționalitatea lor, care vor deveni ținte pentru forțele noastre armate”. Și astfel Teheranul a blocat Strâmtoarea Bab El-Mandeb, pe unde trec, spre Suez, toate petrolierele care transportă țiței din Peninsula Arabică spre Europa. Adresându-se Congresului, președintele Biden a comentat: „În primul rând, e de mirare că s-a ajuns aici... abandonăm leadership-ul nostru global nu numai în Ucraina, ci și dincolo de ea. Acesta e un punct de cotitură în Istorie!”

Al doilea front.

Congresul S.U.A. n-a luat însă seamă și, vineri 15 decembrie, a plecat în vacanță de Crăciun. În aceeași seară, Mișcarea Houthi a trecut la fapte: un atac masiv, cu 14 drone, împotriva flotei americane din Marea Roșie. A doua zi, patru mari companii de navlu – Hapag-Lloyd, MSC, Mitsui O.S.K. Lines și Nippon Yusen – au renunțat să mai tranziteze Marea Roșie, spre Canalul Suez. Iar în următoarele zile, aceeași decizie a fost luată de compania daneză Maersk, de francezii de la CMA CGM și de gigantul petrolier BP. Blocada Strâmtorii Bab El-Mandeb a devenit, astfel, fapt împlinit. Situația este gravă: transportul naval dinspre Asia spre Europa este deviat spre Capul Bunei Speranțe, ceea ce crește costurile ”cu până la 100%”, în aprecierea armatorilor francezi.

Apoi, Mișcarea Houthi a început să atace cu drone Israelul. Au apărut date publice din care rezultă că Iranul a creat miliții pentru a ataca nave și porturi în regiune, alcătuite din mercenari proveniți din Irak, Liban, Yemen și din țări africane. Milițiile iraniene sunt organizate în comandouri, desfășurate în Marea Arabiei și în Marea Roșie. Obiectivul lor este de a „perturba navigația vaselor comerciale, de a ataca porturi și de a amplasa mine”.

Al treilea front.

După ce s-a convins că Statele Unite au intrat în vacanță, conducerea iraniană a început să facă pregătiri pentru deschiderea unui al treilea front anti-israelian, în Liban. Vârf de lance: Hezbollah, cea mai puternică miliție din lume: 25.000 de luptători cu normă întreagă și aproximativ 20.000 de militanți în unități de rezervă, dotați cu drone de atac, sisteme de apărare aeriană, transportoare blindate pentru trupe și chiar tancuri.

Dar pentru a porni războiul, Hezbollah are nevoie de un sprijin logistic constant. Deci generalul Razi Mousavi, din cadrul Gardienilor Revoluției, a început imediat un turneu discret pentru a mobiliza grupările paramilitare sponsorizate de Iran, pentru a lua în stăpânire ruta Teheran – Damasc - Beirut. Fost adjunct al generalului Soleimani (executat în ianuarie 2000), gl. Mousavi era expert în logistică. Pentru început, iranianul s-a întâlnit cu omologul său din cadrul grupării irakiene Harakat al Nujaba, “Abu Taqwa” (nume real Mushtaq Taleb al-Saidi). Împreună au pus la cale atacarea bazelor americane din Irak (2.500 de militari), care la o adică pot bloca segmentul irakian al căii de aprovizionare pentru preconizata ofensivă Hezbollah asupra Israelului.

Iar luptătorii Harakat al Nujaba s-au și pus pe treabă, executând peste 100 de atacuri asupra bazelor americane din Irak și estul Siriei, soldate cu zeci de răniți și un mort. În plan politic, “Abu Taqwa” l-a presionat pe prim-ministrul irakian Mohammed Shia al-Sudani, cerându-i să solicite retragerea trupelor americane amplasate în Irak.

Continuând misiunea sa de consolidare a spatelui celui de-al treilea front anti-Israel, generalul Mousavi și-a continuat drumul spre Damasc, unde urma să mobilizeze segmentul sirian al ”Axei Rezistenței”, pentru un val de atacuri împotriva militarilor americani din Siria, de natură să-i determine să se retragă, astfel încât Iranul să poată tranzita nestingherit arme și muniții spre Hezbollahul libanez. Dar în seara de 25 decembrie, gl. Mousavi, aflat în suburbiile Damascului, a fost ucis de o rachetă israeliană. A doua zi, președintele iranian Ebrahim Raisi și-a dezvăluit fără să vrea strategia: a atribuit execuția Israelului, lăsat fără sprijin de americani: „Acest asasinat este, fără îndoială, expresia dezamăgirii, neajutorării și slăbiciunii uzurpatorilor sioniști din regiune.”

Justificarea: ”amenințarea iminentă”.

La acel moment era deja limpede pentru toți politicienii americani neplecați în vacanță că, prin deschiderea de noi fronturi, conflictul „ar putea cu ușurință să producă metastaze, cauzând și mai multă insecuritate și mai multe suferințe”, cum aprecia secretarul de Stat. În pragul Anului Nou, situația militară era atât de fluidă încât, atunci când secretarul pentru Apărare, Lloyd Austin, a avut probleme și a trebuit spitalizat, starea sa de sănătate a fost secretizată, pentru a nu încuraja o nouă escaladare iraniană pe ”Axa Rezistenței”.

Pentru a compensa absența factorului american în regiune, Israel și-a intensificat campania de execuții cu drona, vizând structurile de comandă ale ”Axei Rezistenței”, pentru a bloca preconizata deschidere a unui nou front anti-israelian, de către Hezbollah.

În 1948, ONU a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, care consfințește dreptul la viață. În aplicarea acestei declarații, până în prezent 142 de State au abolit pedeapsa capitală. Iar Israel e membru al ONU și, de aceea, ultima execuție ”oficială” a avut loc în 1988. În prezent, legile israeliene prevăd pedeapsa cu moartea numai pentru trădare, genocid, crime împotriva umanității și crime împotriva poporului evreu, la vreme de război. Fără îndoială, gl. Razi Mousavi, dar și mulți alții au fost încadrați la acest articol.

Efectele au fost imediate: șase surse diferite, printre care și un comandant al ramurii siriene a ”Axei Rezistenței”, au declarat recent presei că Israel a abandonat „regulile jocului” de până acum. „Obișnuiau să tragă focuri de avertisment – loveau în apropierea camionului, băieții noștri ieșeau din camion și apoi loveau camionul. Acum, asta s-a terminat. Israelul bombardează direct pe toată lumea, bombardează pentru a ucide”.

Dar procedeul execuțiilor peste hotare – denumite în jargonul serviciilor de informații ”operațiuni umede” - este controversat. Acum patru ani, executarea generalului Suleimaini, făuritorul ”Axei Rezistenței”, a suscitat reacții internaționale negative. Cu acel prilej, raportorul special al ONU, Agnès Callamard, director al Columbia University's Global Freedom of Expression Project, a alcătuit o analiză juridică, prezentată în iulie 2020 în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. Pe scurt: execuția lui Suleimaini ar fi justificată sub aspectul Legii Internaționale „numai ca răspuns la o amenințare iminentă”.

Iar activitățile generalului Mousavi, de trecere la starea de război a ”Forțelor de Mobilizare Populară” din Irak și Siria, în pregătirea unei ofensive a Hezbollah – deci de pregătire a unei ” crime împotriva poporului evreu, la vreme de război” – se încadrează fără îndoială în conceptul de ”amenințare iminentă”. În această logică, execuțiile cu dronă vizând liderii ”Axei Rezistenței” au continuat și vor continua. Acesta este sensul declarației gl. Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene: "Ne vom concentra acum pe dezmembrarea mișcării islamiste palestiniene ...  Vom face acest lucru în alt fel." Adică, nu cu tancul, ci cu drona. A doua zi, în satul libanez Majdal Selm a fost executat și Wissam al-Tawil, comandant din cadrul forțelor de elită ale Hezbollah, ”Radwan”. Iar luni a avut aceeași soartă Hassan Akasha, coordonatorul atacurilor cu rachete lansate de Hamas către Israel, de pe teritoriul sirian, în ultimele săptămâni.

Procedeul pare eficient: liderul militar al Hamas, Yahya Sinwar, creierul atacurilor teroriste din 7 octombrie, a renunțat să se mai plimbe prin Qatar sau Turcia și, în prezent, s-a refugiat într-o ascunzătoare, alături de ”un număr mare de ostatici israelieni vii, ceea ce împiedică Tsahal să efectueze o lovitură asupra lui”, potrivit unui raport israelian recent.

Escaladarea.

În ultimele zile ale anului 2023, U.S. Navy a retras din Marea Mediterană unul dintre cele trei portavioane care asigurau descurajarea unui nou atac asupra Israelului. Mișcarea e motivată tactic: nava fusese trimisă în zonă încă din vară, misiunea îi fusese prelungită de trei ori. Dar la Teheran s-a considerat că acesta e un nou pas în retragerea sprijinului Statelor Unite față de Israel. În Iran vor fi alegeri legislative pe 1 martie, iar regimul nu își putea permite să piardă acest prilej. Gardienii Revoluției l-au trimis la Beirut pe Saleh al-Arouri, lider al Hamas și ”om de legătură” al Teheranului cu celelalte componente ale ”Axei Rezistenței”, să continue misiunea pe lângă Hezbollah a răposatului gl. Mousavi. Israelienii erau pregătiți: Saleh al-Arouri a fost executat de cum a sosit la Beirut, la 2 ianuarie 2024. Americanilor le-a trebuit ceva mai mult timp ca să se dezmeticească: abia după ieșirea din spital a secretarului Apărării, o dronă U.S. a atacat baza din centrul Bagdadului a milițiilor Harakat al Nujaba, lichidându-l pe “Abu Taqwa”.

Musafirii nepoftiți.

Decizia politică a unei părți a Congresului S.U.A. de a abandona Israel pe motiv de vacanță de Crăciun a accentuat instabilitatea în Orientul Mijlociu, creând condițiile unui război regional. Pe de-o parte Statele Unite nu mai au aceeași influență asupra Israel, iar îndemnurile de moderare a represiunii militare în Gaza nu mai sunt ascultate; pe de altă parte, reacțiile echivoce și tardive ale Satelor Unite sunt percepute de Iran și ”Axa Rezistenței” ca ”expresie a neajutorării și slăbiciunii”, ceea ce încurajează escaladarea.

Situația este deci profund instabilă, iar de această instabilitate încep să profite alte interese prezente în zonă. Astfel, ISIS – așa-zisul ”Stat” islamist – a sesizat imediat că declanșarea unui război între ”Forțele de Mobilizare Populară” din Irak și Siria și garnizoanele americane din cele două țări s-ar solda cu anihilarea reciprocă, ceea ce i-ar deschide ”Califatului” noi și frumoase perspective. Ca atare, a doua zi după executarea lui Saleh al-Arouri, în timp ce Hezbollah pisa cu rachete nordul Israelului, ISIS a organizat un atentat diversionist la Teheran.  Două bombe au  explodat la ceremonia de comemorare a generalului Qasem Soleimani: o sută de morți, două sute de răniți.

Așa cum era de așteptat în situația actuală, președintele iranian Ebrahim Raisi a atribuit inițial Israelului și Statelor Unite atentatul și a avertizat că acestea vor plăti „un preț regretabil”. A doua zi, publicația europeană ”Politico” titra: „Operațiunea specială a Israelului ar putea escalada într-un conflict regional mai larg și prelungit.” Orientul Mijlociu era pe muchea unui război regional, iar secretarul de Stat, Antony Blinken, a început un nou turneu în regiune, încercând să repare pagubele produse de „renunțarea la leadershipul global al Americii”, cum se exprima domnul Biden.

Noua fereastră de oportunitate.

E greu să te reapuci de muncă, după trei săptămâni de vacanță – dar iată, Congresul a ajuns duminică la un acord bipartizan privind bugetul federal pentru anul 2024. Evident, mai sunt de lămurit multe detalii – așa că începând de azi, unele agenții federale nu vor mai avea finanțare. Statele Unite se îndreaptă spre ceea ce președintele Biden numește „un +shutdown+ inutil al Guvernului”, perspectivă care trezește o mare bucurie la Televiziunea de Stat de la Moscova. Astfel, comentând situația din Statele Unite, Serghei Markov, fost consilier al președintelui Putin, declara recent: „ Cred că va izbucni un război civil în America. E logic să fie așa... Nu, nu dorim război nimănui, nici măcar americanilor, dar dacă izbucnește ceva prin S.U.A., războiul din Ucraina se oprește după o săptămână.”

Precum am văzut, acum o lună, blocarea finanțărilor a fost considerată de Teheran o ”fereastră de oportunitate” pentru angajarea Axei Rezistenței într-un război regional, ceea ce a generat o escaladare a confruntării cu Israel. Intrarea Guvernului Statelor Unite în ”+shutdown+” va fi considerată, fără îndoială, o nouă fereastră de oportunitate de către regimul iranian. Ne putem aștepta la intrarea în acțiune a comandourilor de mercenari semnalate în zona Mării Roșii și a Mării Arabiei, la atacuri asupra navelor și chiar a porturilor, de natură să determine o ripostă masivă a grupului de nave de luptă occidentale aflat în zonă. Iar când navele americane, britanice și franceze vor fi ocupate să bombardeze obiectivele militare ale rebelilor Houthi, alături, în Golful Persic, va începe cu adevărat asaltul asupra garnizoanelor americane din Irak și Siria, pentru deblocarea drumului logistic Teheran – Damasc – Beirut și atacarea Israelului dinspre Nord.

Cât timp jocurile politice interne din Statele Unite continuă să determine retragerea Washingtonului din Ordinea Mondială pe care a construit-o în ultimii 80 de ani, vor apărea alte interese care să se extindă, pentru a umple golul, chiar cu prețul unei ”bătălii totale” – cum  declara recent gl. Hossein Salami, șeful Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, la  ceremonia de lansare a unei noi nave militare, în portul Bandar Abbas.

Iar „The Washington Post” dezvăluie detalii dintr-un raport confidențial al Agenției de Informații pentru Apărare a Statelor Unite, care afirmă că Forțele de Apărare Israeliene ar fi supuse unei presiuni prea mari luptând pe două fronturi, în Gaza și Liban: „este puțin probabil ca Israelul să câștige un război contra Hezbollah”. O asemenea evoluție ar schimba cu totul fața lumii. Și nu degeaba, mai deunăzi, Carl-Oskar Bohlin, ministrul Apărării Civile din Suedia, avertiza că „pacea nu este o constantă imuabilă... iar situația a devenit mai periculoasă decât a fost de foarte mult timp”.

Urmăriți variana video a editorialului, AICI.