„Operațiunea garajul”. Primăria are bani: 4.000 de euro despăgubire pentru o construcție ilegală
- Georgeta Petrovici
- 15 septembrie 2014, 00:00
Edilul Timișoarei a decis să demoleze garajele de pe domeniul public, pentru a face loc unor proiecte noi. Unele nu sunt folosite de ani buni.
Între 2.800 și 4.000 de euro - acestea sunt sumele pe care Primăria Timișoara inten ționează să le plătească proprietarilor de garaje din beton care trebuie demolate, pentru diverse proiecte de interes public. Diferența de preț provine din localizarea garajelor: cele mai mari despăgubiri vor ajunge la proprietarii din centrul orașului, în timp ce sumele mai mici merg către periferia orașului.
Cum s-a ajuns la un compromis
Pentru garajele din tablă nu se va da niciun ban despăgubire, susține viceprimarul Traian Stoia. Edilul admite faptul că „Operațiunea garajul” va fi extrem de costisitoare. Construcțiile au apărut în număr mare în cartierele de blocuri. De exemplu, pe strada Orion sau în Parcul I.C.Brătianu proprietarii de garaje refuză să accepte demolarea. Așa s-a ajuns la un compromis: acordarea despăgubirilor. „S-a făcut o estimare, în funcție de zona în care sunt plasate. Cele aflate în zone mărginașe sunt 2.800 de euro/bucata, iar cele centrale sunt 4.000 euro/bucata. Este vorba numai despre garajele din beton”, afirmă viceprimarul Stoia.
În Parcul I.C. Brătianu sunt 24 de garaje, ai căror proprietari cer câte 5.500 de euro despăgubire pentru fiecare, deși nu au autorizație de construire și nici nu au plătit vreodată taxa de concesiune pentru ocuparea terenului din parc. Asta, din cauza unei scăpări birocratice care a făcut ca respectivele edificii neautorizate să fie menționate în extrasele de carte funciară, după ce respectivii au achiziționat locuințele în care au fost chiriași înainte de 1989. Mai mult decât atât, la o descindere pe teren a primarului, acesta a constatat că garajele erau năpădite de buruieni, ceea ce demonstrează că acestea nu sunt folosite. Deocamdată, reprezentanții Municipalității nu au o estimare cam câți proprietari vor fi despăgubiți.
Robu face apel la spiritul civic
Municipalitatea Timișoara încearcă, de luni bune, să-i convingă pe oameni să dea dovadă de spirit civic și să renunțe la aceste garaje pentru a putea construi pe terenurile respective parcări supraterane. În martie, Consiliul Local Timișoara a votat un proiect de hotărâre conform căruia „se declară de interes public local terenul din Parcul Brătianu ocupat de cele două baterii de garaje în vederea construirii pe el a unui parcaj suprateran”. Tot de interes public a fost declarată și zona de pe strada Orion, unde primăria vrea să lărgească strada. Oamenii nu au reacționat deloc bine la veste. „În momentul în care există interes public pentru acel teren, proprietarii au obligația să elibereze terenul fără nicio daună sau despăgubire, numai că unii cetățeni nu vor să aibă un minim de spirit civic și vor să obțină bani de la bugetul comun al tuturor”, spune edilul Timișoarei, Nicolae Robu