ONPM la munte și la mare: Preferații fostului șef al Oficiului, Adrian Bărăscu, timiși în sejururi pe banii instituției - EXCLUSIV
- Ionu ţMure şan
- 14 august 2017, 12:07
Un polițist de la Oficiul Național pentru Protecția Martorilor (ONPM) a relatat cum îi „răsfăța” directorul instituției, Adrian-Augustin Bărăscu, pe vremea când era în funcție, pe cei care nu-i ieșeau din cuvânt, fie că erau martor protejați, fie că erau angajați ai Oficiului.
Declarația aparține persoanei vătămate Raimond Gabriel Enache și se află în dosarul de abuz în serviciu și constituire de grup infracțional organizat al fostului șef ONPM Adrian-Augustin Bărăscu, care se judecă în secret la Curtea de Apel București. Avocații au solicitat secretizarea ședințelor, pe motiv că persoanele audiate ar putea „dezvălui modul de operare al ONPM”.
Din declarația polițistului Raimond Gabriel Enache, prezentată de EVZ în exclusivitate, rezultă că un singur martor protejat era mulțumit de Programul de protecție, iar acesta a fost dus la două conferințe: una la Sinaia, cu șefii inspectoratelor din Poliție, iar alta la Govora, cu magistrații, cărora le-a prezentat „facilitățile Programului de protecție”.
În timp ce unii martori erau „cazați” în locații cu gheață pe pereți, iar alții erau relocați împotriva voinței lor, martorul Cornea Elena stătea la pensiunea Excelentza din Comănești, preferată de Augusin Bărăscu, sau mergea la mare pe banii ONPM:
„În vara anului 2013 sau 2014 s-a organizat o misiune pe Lioral, în localitatea Venus, la hotelul Opal, unde inițial, din discuțiile între lucrători, am înțeles că va avea loc o întâlnire a martorului Cornea Elena cu familia sa, însă, cu ocazia întocmirii planului de acțiune – care nu sunt sigur, dar este posibil să îl fi întocmit chiar eu – am înțeles că nu va avea loc nicio întâlnire, ci doar o deplasare pe Litoral a martorului, în scop de agrement. Nu-mi amintesc exact componența echipei, am scris acest lucru într-un raport, eram în jur de șapte persoane, chiar direcorul ONPM, Bărăscu Adrian-Augustin, ne-a transmis să considerăm această misiune ca o favoare pe care ne-o face celor selectați. Ne-am deplasat pe Litoral cu trei autoturisme, folosind semnalala acustice și luminoase, și ne-am cazat pe același etaj cu martorul, dar în camere diferite.
Am stat pe Litoral două nopți, timp în care matorul s-a deplasat la plajă aproximativ cinci ore pe zi, iar noi asiguram paza într-un mod mai discret, prin rotație, câte doi sau trei. Cu această ocazie, Chirvăsuță Liviu, coleg de-al meu, i-a transmis martorului, în prezența mea, că suntem la dispoziția lui și să ne spună ce are nevoie. La plecare, i-am reproșat într-un mod politicos colegului comportamentul servil față de martor. Cazarea a fost plătită de ONPM, însă nu știu dacă din FPM (n.r. – Fondul pentru Protecția Martorilor) sau din alte fonduri, iar masa și-a plătit-o fiecare persoană în funcție de ce a vrut să consume.
Revin și precizez că nu îmi amintesc să fi existat vreo situație în care ne-am cazat la pensiunile menționate anterior sau la altele din aceeași zonă, fără c deplasarea respectivă să aibă legătură cu deplasarea martorului Cornea Elena la instanța de judecată, parchet sau alt organ judiciar. Activitatea judiciară la care am făcut referire putea avea loc fie înainte de cazare, fie ulterior cazării. De asemenea, precizez că distanța de la localitatea unde era relocat martorul Cornea Elena la organul judiciar unde se prezenta era de 400-500 km, prea mare pentru a face drumul dus-întors în aceeași zi. Totuși, consider nejustificată cazarea la pensiunea Excelentza, în condițiile în care se află la 180-200 km de organul judiciar, sens în care cazarea se putea face mult mai aproape.
Am înțeles că această pensiune a fost stabilită la recomandarea directorului ONPM, Bărăscu Adrian-Augustin, sau a domnului Nanu Ion-Octavian. Am remarcat că deși cazarea era la o distanță destul de mare de anumite zone de pericol, totuși comportamentul unor colegi de-ai mei nu era justificat. Astfel, se foloseau mașini inscripționate și într-una sau două ocazii Nanu Ion-Octavian a invitat cunoștințe din Poliția locală din zonă, din care unul a venit chiar însoțit de soția sa”.
Adrian Bărăscu a fost trimis în judecată, în februarie 2016, de procurorii DNA, alături de alți comisari din cadrul ONPM, pentru abuz în serviciu și alte fapte asimilate corupției.
Acuzațiile sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu în formă continuată și influențare a declarațiilor.
Alături de Bărăscu, procurorii i-au mai trimis în judecată, în stare de arest, pe comisarii-șefi în cadrul ONPM, la data faptelor, Ion-Octavian Nanu, Felicia-Violeta Popa, Aurel Lehăduș și Dan-Cristian Pușcaș.
„În perioada 2014 — noiembrie 2015, membrii grupului au acționat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor bănești necesare protecției martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Programul de protecție”, informează comunicatul DNA.
Potrivit sursei citate, din banii destinați folosului exclusiv al martorilor din Programul de protecție, membrii grupului au achiziționat, de la furnizori preferați, bunuri și servicii destinate înzestrării ONPM, precum și destinate funcționarilor instituției, ori au achiziționat bunuri și servicii inutile ori neperformante.