Vor fi probleme din ce în ce mai mari pentru omenire, cauzate de schimbările climatice, după cum au informat experții ONU în cadrul unui raport.
Este „Cod roșu” pentru umanitate, conform unui amplu raport întocmit de experții ONU în domeniul climei. Ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din ultimii 170, iar omenirea va asista în curând la „evenimente meteo extreme fără precedent în istorie”.
Avertisment lansat de experții ONU
IPCC a publicat prima parte a celui de-al șaselea raport privind schimbările climatice de la înființarea sa în 1988. După ce a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de COVID-19, raportul publicat luni are în vedere baza științei fizice în ceea ce privește cauzele și efectele pe care le au schimbările climatice.
Experții spun că incendiile, inundațiile și vremea extremă, fenomene observate în întreaga lume în ultimele luni, reprezintă doar o mică parte din ce s-ar putea întâmpla constant în viitorul apropiat, pe fondul încălzirii globale. Următoarele două părți ale raportului IPCC vor fi lansate în 2022.
Una va acoperi impactul, adaptarea și vulnerabilitatea a oamenilor, ecosistemelor, agriculturii și orașelor în raport cu problemele de mediu, iar cealaltă va acoperi impactul economic și modalitățile de atenuare a schimbărilor climatice. De asemenea, al șaselea raport de evaluare va culmina cu un raport de sinteză, care va combina cele trei părți și care va fi publicat în septembrie 2022, conform BBC.
Iată câteva dintre concluziile raportului
Temperatura globală a fost cu 1,09 grade Celsius mai mare în deceniul dintre 2011-2020 decât între 1850-1900
Ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din 1850
Rata recentă de creștere a nivelului mării aproape s-a triplat comparativ cu 1901-1971
Influența umană este „foarte probabil”, în proporție de 90%, principalul motor al retragerii globale a ghețarilor din anii 1990 și a scăderii gheții marine arctice
Extremele fierbinți, inclusiv valurile de căldură, au devenit mai frecvente și mai intense începând cu anii 1950, în timp ce evenimentele reci au devenit mai puțin frecvente și mai puțin severe
Iată previziuni legate de schimbările climatice:
Până în 2040, temperatura medie globală va crește cu 1,5 grade Celsius peste nivelurile 1850-1900, indiferent dacă obiectivele climatice referitoare la emisiile de CO2 vor fi atinse sau nu.
Arctica va fi probabil lipsită de gheață în septembrie cel puțin o dată înainte de anul 2050, în toate scenariile ce au fost luate în calcul
Va exista o creștere a apariției unor evenimente extreme „fără precedent în evidența istorică”
Evenimentele extreme ale nivelului mării care au avut loc o dată pe secol în istoria recentă vor avea loc cel puțin anual în mai mult de jumătate din amplasamentele de mareometrie până în 2100
Cel mai probabil, incendiile se vor înmulți în tot mai multe regiuni ale lumii.