În cele patru zile ale Convenției Partidului Republican de la Milwaukee, limbajul religios și cel politic s-au combinat în funcție de vorbitor, de modul cum acesta se referea la cele două sloganuri lansate - la opt ani diferență - de fostul președinte: ,,Să facem iar America mare!’’ și ,,La Butler, Dumnezeu a fost de partea mea!’’ După cum merg lucrurile, va fi de partea lui și în 5 noiembrie.

Nu cred că pentru asta ar trebui să interpretăm sondaje, să citim statistici sau să ne imaginăm că Trump s-a schimbat peste noapte după atentatul din Pennsylvania, așa cum susțin unii comentatori din domeniul psihologiei politico-electorale. Va fi tot ce a fost și mai mult decât atât, ca să parafrazez un viteaz și înțelept domnitor român.

Despre discursul din Milwaukee. Trump și-a revizuit tonul ...

Unul dintre puținele lucruri care m-au surprins în discursul lui Trump din 18 iulie a fost tonul. Moderat, chiar blând, conciliant. Dacă tonul face muzica, vom putea spune oare că la Casa Albă va concerta o orchestră de cameră sau vom avea aceeași fanfară pe pajiștea din față. Cred că cele două se vor amesteca.

În rest, aceeași retorică, aceleași critici la adresa administrației Biden. Foarte rar a rostit numele actualului președinte care ,,a transformat lumea într-o planetă de război’’. Cu Trump, America și lumea întreagă vor fi întoarse din drumul spre pierzanie. Unitatea este noul cuvânt de ordine și nu doar al republicanilor ci a tuturor americanilor ,,legați printr-un destin unic și comun.

Ori luptăm toți ca unul, ori ne pierdem pe rând!’’ Inflația, migrația clandestină - ,,voi continua construcția zidului la frontiera cu Mexicul’’ - datoria publică, taxele (reduse), energia, politica externă sunt temele deja rezolvate încă din primele luni ale viitorului mandat. ,,America va intra într-o nouă eră de securitate, prosperitate și libertate’’. Crizele internaționale - care n-ar fi apărut cu Trump la Casa Albă - vor fi încheiate, inclusiv ,,oribilul război din Ucraina’’. Probabil, protagoniștii vor primi propuneri care nu pot fi refuzate ... China rămâne inamicul numărul unu. Cu Kim Jong-un s-ar putea înțelege, iar Victor Orban, aspru criticat de europeni, este o persoană de ispravă. Nu știu ce a discutat cu premierul maghiar la Mar-a-Lago dar am impresia că subiectul legat de încheierea conflictului din Ucraina nu a lipsit.  

Scriitorii de discursuri nu sunt prea mulțumiți

Autorii discursului au scris un text pacificator cu intenția de a arăta lumii ,,un alt Trump’’. Uneori, vorbitorul, în stilul său caractersitic, nu ținea seama de ce era pe prompter, ieșea din ritm pentru a reveni - după tumultoase dar scurte divagații - în canoanele stabilite de consilieri.

La un moment dat a spus-o pe șleau: ,,nu m-am schimbat deloc’’. Probabil, pentru a răspunde emoțional vechilor săi partizani.  Nu a uitat niciunul dintre cuvintele cheie - cele mai multe introduse chiar de el în text - pace, taxe, energie, migrație (invazie) ilegală, vis american, frontiere, luptă (fight), China virus. Cu acest discurs, Trump ar fi câștigat alegerile și în multe state europene. Totuși, detractorii săi i-au numărat greșelile, omisiunile și ...minciunile.  Care nu sunt puține, dar sunt bine plasate. Dar cine nu minte în politică... 

Surprinzătoare mișcare de mare maestru

Marea noutate și o mișcare de maestru pe echișierul politico-electoral american a fost numirea lui JD Vance drept candidat la funcția de vicepreședinte. Trump a făcut în sens invers mișcarea surprinzătoare a lui Kennedy, din 1960, când l-a ales pe Lyndon Johnson pentru a completa ,,tichetul’’ democrat. Texan, trecut de 50 de ani, a adus candidatului democrat voturile din sud și ale celor de vârsta a doua. Coasta de vest și zona centrală erau deja în mâinile lui Richard Nixon. Nu a fost suficient, JFK a câștigat.

Vance are jumătatea vârstei lui Trump, a pornit de foarte jos și a crescut prin propriile puteri. Soția este dintr-o familie de imigranți. Trump cel bogat avea nevoie de un tânăr de perspectivă, intrat deja în elita politică americană. L-a găsit. Nici Nikki Haley nici Marco Rubio n-ar fi făcut o treabă mai bună decât Vance.  

Despre JD Vance, cu oarecare admirație

În legătură cu JD, mi-am amintit un scurt episod din februarie, legat de Conferința de securitate de la Munchen. Era spre sfârșitul evenimentului din capitala Bavariei când mă sună un vechi prieten, diplomat dintr-o țară nordică specializat în problemele dezarmării, acum director al unei mari firme producătoare de armament. Participase la câteva dintre momentele conferinței. ,,Am remarcat aici, îmi spune, un tânăr senator american care are un alt limbaj decât ceilalți.

Vorbește în stilul lui Trump, pe care de altfel, l-a și lăudat în particular. Îl cheamă JD Vance și scrie cărți de mare succes, ca și celălalt JD, Salinger. Până acum a scris doar una singură care seamănă mai mult cu ,,Fructele mâniei’’, a lui Steinbeck’’. Pe moment, am crezut că este vorba de vreun nepot al lui Cyrus Vance, secretarul de stat din vremea lui Jimmy Carter. Am continuat discuția cu amicul meu scandinav pe alte subiecte și am uitat de noul JD și cartea lui deși pomenirea numelui celor doi scriitori americani ar fi trebuit să-mi atragă atenția. 

Când Trump și-a anunțat coechipierul, la convenția de la Milwaukee, mi-am adus aminte de acest JD și i-am urmărit discursul din 17 iulie. Mare parte din ideile sale de politică externă și de securitate le prezentase la Munchen. Era vorba de încheierea păcii în Ucraina, responsabilitatea europenilor în chestiunea apărării continentului, înclusiv pe segmentul de cheltuieli, expansiunea și agresivitatea Chinei în conexiune cu chestiunea tarifelor vamale și problema deficitului comercial, necesitatea ca America să se concentreze, cu investiții mari și resurse substanțiale, pe competiția cu Beijingul. 

Dacă analizăm în paralel cele două discursuri, observăm că mai mult decât Trump, Vance evidențiază tendința Americii spre o resetare pe segmentul politicii externe. Obiectivul ar fi reducerea proiecției de putere în emisfera de est și concentrarea acesteia în Pacific. Subliniez însă faptul că nu Trump a inițiat procesul în primul său mandat ci Barak Obama - un democrat - în 2009, cu faimosul său discurs de la Cairo.

Precizări..

Față de afirmațiile mai sus se impun unele precizări. În privința Ucrainei, mesajul tandemului Trump-Vance este clar, dar nu cred că un președinte american - indiferent cine ar fi - ar putea abandona o țară liberă în fața unei agresiuni din partea unei autocrații. 

Pentru același tandem, Taiwanul este mai important decât Ucraina. În aprilie, în contextul polemicii privind ajutorul pentru Kiev, Vance afirma: ,,Nu trimitem armele promise Taiwanului pentru că le transferăm în Ucraina și în alte părți. Noi trebuie să prevenim cu orice preț invadarea insulei. Avem amenințarea chineză și amenințarea rusească dar putem oare apăra Ucraina și Taiwanul? Nu cred că le putem apăra pe amândouă ținând cont de capacitățile de producție pe care le avem. Ori de câte ori adăugăm alte miliarde pentru Ucraina, hotărâm - fară să ne dăm seama - să nu acordăm atenția cuvenită Asiei Orientale’’.

O scurtă concluzie...

 Vance susține narativul și retorica lui Trump în toate dosarele de politică internă: imigrație, drepturi civile, comerț, taxe... S-a vorbit foarte mult pe această temă și nu doresc să reiau subiectul. Un lucru însă aș vrea să-l subliniez. Apropierea până la identificare de linia politică trumpistă va avea repercusiuni asupra capacității sale de a aduce voturi din partea independenților și republicanilor, dezamăgiți de candidat.

Este însă primul millenial pe un tichet prezidențial de partid și reduce substanțial media de vârstă a acestuia. În plus, oferă republicanilor o perspectivă - să zicem ideologică, în lipsa altui termen - pentru alegerile din 2028. Mike Pence, vicepreședintele obedient al lui Trump din primul mandat, nu a avut această poziție, iar dacă ne uităm în tabăra democrată, nici Kamala Harris nu intră în discuție. Rectific, intră în discuție, chiar în competiție după retragerea lui Joe Biden, dar nu are nicio șansă.