Oltchim va fi scos la privatizare în prima jumătate din 2012

Oltchim va fi scos la privatizare în prima jumătate din 2012

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi scos la privatizare în prima jumătate a anului viitor, potrivit angajamentului luat de guvern în faţa Fondului Monetar Internaţional, a anunţat astăzi Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al companiei.

"Guvernul României a demarat procedurile pentru privatizarea companiei Oltchim Râmnicu Vâlcea. Conform proiectului de scrisoare de intenţie întocmit în urma discuţiilor dintre reprezentanţii Guvernului României şi reprezentanţii misiunii comune a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, urmează ca în prima jumatate a anului 2012 să fie lansată privatizarea societăţii comerciale Oltchim SA Râmnicu-Vâlcea", a precizat, într-un comunicat, ministerul.

În acest sens, Ministerul Economiei, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, va proceda, în cursul anului 2011, la achiziţia serviciilor de consultanţă pentru privatizarea Oltchim. Procesul de privatizare şi atragere a investiţiilor discutat cu FMI prevede vânzarea pe bursă a unor pachete minoritare la Petrom, Transgaz, Transelectrica şi Romgaz, precum şi vânzarea unor companii precum Oltchim sau Cuprumin. "Entităţi malefice" vor să preia combinatul Oltchim este ultima companie operaţională din industria petrochimică a României, cu peste 45 de ani de experienţă în domeniu, fiind totodată cel mai mare combinat din Europa de Est.  La finele lui 2009, compania a achiziţionat divizia de petrochimie de la rafinăria Arpechim, deţinută de OMV Petrom, principalul său furnizor de materii prime, suma convenită pentru achiziţia acestor active fiind de 13 milioane euro. Totodată, cei aproximativ 560 de salariaţi din cadrul activităţii de petrochimie de la Arpechim au fost preluaţi de Oltchim. La începutul acestei luni, conducerea Oltchim anunţa, într-un comunicat, că "potenţialul acestei companii, precum şi efectele strategice ale continuării activităţii Oltchim fac din aceasta o ţintă pentru diverse entităţi malefice care urmăresc fie preluarea pachetului majoritar de acţiuni deţinute de stat în cadrul unui proces de privatizare, fie eliminarea Oltchim ca şi competitor în piaţa regională". Între Oltchim şi acţionarul minoritar polonez PCC se poartă de mult timp un conflict deschis. Acesta din urmă, interesat să cumpere combinatul, a acuzat managementul defectuos al companiei. Cât valorează azi pe bursă Potrivit conducerii Oltchim, "ca afect direct al acţiunilor ostile ale PCC, valoarea de piaţă a Oltchim a scăzut de la peste un miliard de euro în 2007, când au devenit acţionari la Oltchim (...)". Astăzi, compania valora pe bursă 19 milioane euro, după ce valoarea acţiunilor sale a urcat cu 3,75%. Ministerul Economiei deţine 54,79% din capitalul social al Oltchim, PCC - 12,15%, restul aparţinând altor acţionari. Pierderile companiei s-au adâncit de la 95,89 milioane lei, în 2007, la 209,8 milioane lei, în 2009.

Ne puteți urmări și pe Google News