Oltchim, în administrare specială. Urmează privatizarea

Oltchim, în administrare specială. Urmează privatizarea

Combinatul din Râmnicu Vâlcea este candidatul perfect pentru a păşi pe urmele Hidroelectrica.

Insolvenţa Hidroelectrica a deschis cutia Pandorei, discuţia la ordinea zilei fiind cine va mai ajunge în aceeaşi situaţie cu producătorul de energie electrică. Declaraţiile din ultimele zile şi situaţia economică indică o favorită detaşată pentru această poziţie: combinatul chimic Oltchim. În şedinţa de Guvern de ieri, premierul Victor Ponta a vorbit despre "bombele" pe care le-ar fi moştenit, identificând printre acestea Oltchim şi Hidroelectrica, şi alimentând speculaţiile că ar urma la rând combinatul vâlcean. Cu o zi înainte, preşedintele Consiliului de Administraţie al Oltchim, Karoly Borbely, demisionase din funcţie, lăsând în urmă întrebarea dacă nu cumva s-a încercat deja aplicarea unei soluţii similare cu cea de la Hidroelectrica. Sindicatul Liber Oltchim, care îi reprezintă pe angajaţii combinatului chimic, ştia deja de luni că intenţia Ministerului Economiei este să ducă firma în procedură de insolvenţă. Conducerea sindicatului a decis deja declanşarea unor acţiuni de protest, fiind vorba pentru început de pichetarea Ministerului Economiei şi a sediilor PNL şi PSD, între 27 şi 29 iunie. Ulterior, ar urma să aibă loc un marş şi un miting de protest la începutul lunii iulie, în Râmnicu Vâlcea. Sindicaliştii sunt de părere că insolvenţa ar duce rapid la intrarea în faliment. În mai, noul ministru al Economiei, Daniel Chiţoiu, îi asigurase însă că nu aceasta va fi soarta combinatului. Surse din Ministerul Economiei au lămurit, pentru "Evenimentul Zilei", situaţia de la Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea. Combinatul va fi pus în cel mai scurt timp sub administrare specială, în vederea privatizării. 900 milioane de lei era diferenţa între datoriile Oltchim şi activele societăţii, la 31 martie 2012 În stil grecesc Combinatul avea la 31 martie pierderi cumulate de 1,57 miliarde de lei, şi datorii cu 900 de milioane de lei mai mari decât activele. Singura soluţie ce nu implică falimentul ar fi o abordare "a la Grecia", adică o convingere a băncilor şi furnizorilor să accepte reducerea drastică a creanţelor. Urmată, evident, de restructurarea activităţii, cooptarea unui management performant şi privatizare, indiferent de ordinea în care s-ar petrece aceşti trei paşi. Citiţi şi:

  • Ştiaţi că Hidroelectrica a dat deja faliment?
  • Să le fie învăţătură de minte. Dacă nu avea profit în 2010, Hidroelectrica scăpa de insolvenţă
  • Tribunalul Bucureşti a admis cererea de insolvenţă a Hidroelectrica
  • Moody's a retrogradat cu patru trepte Hidroelectrica
  • Remus Vulpescu: Hidroelectrica nu intră în faliment, ci se reorganizează