Olguța Vasilescu: „Benzina nu se ieftinește, se scumpește, pensiile speciale se dubleză”
- Mihnea Talau
- 12 decembrie 2019, 05:50
Fostul ministru al Muncii, Olguța Vasilescu, a făcut miercuri sera, în cadrul unei emisiuni televizate, două anunțuri mai mult decât îngrijorătoare. Ea a spus că benzina nu se ieftinește cum susține Guvernul Orban, ci se scumpește. Iar pensiile speciale nu se elimină ci se dublează.
Eliminarea supra-accizei la carburanți este o păcăleala, susține Olguța Vasilescu. Ea spune că aceasta este o greșală a Guvernului Orban.
„Proiectul de lege votat cu atâta tamtam este chiar al domnului Cîțu. Nu putem incălca directiva care stabilește prețul carburanților. A fost o greșală. Acum mai plătim și o amendă la Comisia Europeană”, a declarat Lia Olguța Vasilescu la RomâniaTV.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, 4 decembrie, în calitate de for decizional, proiectul de lege ce elimină supra-acciza la carburanţi, însă nivelul accizei stabilit prin lege încalcă prevederile directivei UE care stabileşte limite minime pentru accize, ceea ce înseamnă o posibilă confruntare cu Comisia Europeană sub forma unei proceduri de infringement, lucru de asemenea comunicat de către Ministerul Finanţelor Parlamentului. Printre iniţiatorii proiectului de eliminare a supra-accizei se regăseşte şi actualul ministru de finanţe, Florin Cîţu.
Și în privința eliminării pensiilor speciale fostul ministru al Muncii susține că este o altă gafă a actualului Guvern.
„Dacă trece abrogarea ordonanței fostului guvern și de plen, pensiile aflate pe legi speciale se dubleaza. Retorica pe pensiile speciale este falsă. În 2017 Guvernul PSD plafona pensiile. Daca aceasta a fost plafonate atunci, acum se dublează. Ea a fost abrogată în comisie și dându-și seama, în cele din urmă ce au făcut, acum îi roagă pe parlamentari, la plen, să o pice”, a conchis Olguța Vasilescu.
Se apreciază că este vorba de o sumă de peste 3 miliarde de euro.