Iarna, frigul și rănile sunt principalii inamici ai omului străzii. O noapte petrecută în ger poate face diferența dintre viață și moarte, în timp ce o baie fierbinte, o cină caldă, medicamentul potrivit și puțină atenție fac diferența și îi redau demnitatea.

„Dacă nu te omoară, strada te îmbătrânește sigur cu cel puțin 15 ani. Pentru a-și recăpăta statutul, vârsta reală și speranța că mâine va fi o zi mult mai bună decât cea de azi, oamenii fără adăpost au nevoie să simtă că ne pasă”este concluzia unei seri petrecute alături de membrii Asociației Carusel, o mână de voluntari, adunați în jurul ideii de ajutorare a persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate extremă, care administrează centrul de noapte Odesa.

De la mijlocul lunii decembrie și până în martie, zilnic, cel puțin 70 de persoane fără adăpost au posibilitatea să vină la Adăpostul de noapte Odesa pentru a sta peste noapte.

Asociația condusă de Marian Ursan, pe care oamenii fără adăpost îl strigă cu respect ”dom’ director”, îi ajută zilnic pe cei veniți la adăpost să își recâștige demnitatea umană, să își oblojească rănile fizice sau sufletești, să își încarce bateriile pentru încă o zi de luptă cu viața fără adăpost.

Azi, în timp ce face planul zilei ce stă să înceapă,  Marian explică unuia dintre voluntari concluziile proaspăt încheiatului training pe care echipa HARTMANN, unul dintre cei mai vechi producători de pansamente medicale din lume, l-a sustinut pentru echipa de Carusel în săptămâna care s-a încheiat.

HARTMANN a decis anul acesta, ca parte a proiectului CSR „Fapte mici”, să sprijine eforturile Carusel, oferindu-le materiale medicale de folos în tratarea celor mai întâlnite probleme ce apar în centrul Odesa.

Pentru a veni în ajutorul echipei de voluntari, echipa de reprezentanți medicali de la HARTMANN a explicat pașii de urmat în folosirea acestor materiale. „Sesiunea de pregătire a fost mai mult decât binevenită, a fost de un real folos”, conchide Marian.

 

Carusel administrează Adăpostul de noapte Odesa

În fața Adăpostului e zarvă mare chiar dacă mai trebuie să treacă cel puțin un ceas până se deschide. Cel puțin 35 de persoane, femei și bărbați, s-au strâns deja în fața ușii albe de termopan care îi desparte de demnitate, de condiția simplă de OM. Sunt oameni fără adăpost, cu care ne intersectăm prin oraș, la gurile de metrou, la intrarea în magazine, pe stradă sau în parc, cărora le dăm atenție fix cât scoatem un leu din buzunar sau așteptăm să se facă verde la semafor. În fiecare zi, de la mijlocul lui decembrie și până în martie, când se înmoaie vremea, o parte dintre ei își caută alinare la Odesa, adăpostul aflat aproape de centrul Bucureștiului.

”Proximitatea de centru este una dintre recomandările internaționale în materie atunci când o organizație ia în calcul deschiderea unui centru de suport pentru categorii defavorizate”, îmi explică Marian Ursan. Odesa, amplasat pe Calea Șerban Vodă, vis-a-vis de o impunătoare clădire de birouri, a fost deschis acum aproape doi ani, cu ajutorul Direcției de specialitate din Primăria Capitalei.

”Înainte, adăpostul era amenajat undeva prin Piața Romană, dar ni s-a terminat contractul și am fost nevoiți să ne mutăm”.

Marian nu se plânge, nu face asta niciodată - pentru că este un om obișnuit să găsească soluții și să își seteze așteptări realiste. Știe că Odesa poate oferi ajutor unui număr limitat de oameni și asta face. Adăpostul deschis aici este un spațiu cald, prietenos, care servește drept locuință de noapte unui număr de aproximativ 70 de persoane.

Toate încăperile au fost gândite pentru a servi interesul oamenilor veniți aici după ajutor, astfel că nu există un birou al directorului sau o sală destinată echipei. Toți se strâng în același loc, o încăpere pe jumătate cât restul, multifuncțională. La 6.00 seara, aproape toată echipa este deja prinsă cu activitățile curente.

Se sortează pijamalele curate și se pun pe măsuri în raftul de lângă băi, la fel și papucii. Alți doi voluntari au grijă să fie suficient ceai cald pentru oameni.

Marian tocmai a rezolvat problema voluntarilor - băieții care îi supraveghează pe bărbați la baie - și așteaptă să ajungă toți la centru.

Eu fac echipă cu Cristina, vom servi masa și trebuie să ne asigurăm că toate sunt la locul lor. Cristina face voluntariat de mai mulți ani. ”Vin aici de câteva ori pe săptămână, mai merg și la o grădiniță dar numai când mi se cere, că nu poți deranja oamenii toată ziua, bună ziua. E bine să ajuți, atunci când poți”, spune ea.  Empatia și bunătatea ei sunt răsplătite pe deplin de oamenii care vin aici seară de seară, aveam să constat puțin mai târziu.

Flori o masterandă pasionată de asistență socială, încearcă să vorbească cu Marian în timp ce caută să împerecheze o pijama. ”Am un proiect la școală și am nevoie de niște răspunsuri”, explică ea.

Un adăpost cu reguli precise

După ce ajung și Petrică și Stelian ne strângem toți în cerc și Marian confirmă încă o dată echipele. ”În seara asta sunt vreo 15 femei și restul bărbați, voi stați la baie cu ei”, le spune Marian celor doi bărbați.

”O să vină și Mario, dar puțin mai încolo. Cine se ocupă să ducă ceai cald, cine stă în zona de primire, cine servește? Hai să punem băncile în zona de primire!”, le spune colegilor în timp ce se duce spre prima bancă. Chiar dacă spațiul