Legionarii și comuniștii au folosit din plin istoria dacilor ca material propagandistic, iar exagerările cu privire la rolul lor unic în istoria lumii continuă până în zilele noastre. Ideile principale promovate intens de către regimul comunist au fost că dacii s-ar fi născut odată cu Pământul, reprezentând motoarele istoriei umanității.

Propaganda naționalistă a regimului comunist român a pus pe un piedestal istoria dacilor cu poveștile mistice și influența pe care au avut-o asupra lumii.

Acest delir dacopat, în care dacii reprezintă ce este mai bun și sfânt pe Pământ, își are originea în politica regimului Ceaușescu, un „urmaș” al lui Burebista.

În România comunistă a anilor 1980, obsesia pentru istoria dacilor a atins un punct culminant, în contextul în care se organizau jocuri sportive, publicații, simpozioane și benzi desenate închinate statului dac unitar.

Reîntoarcerea ceaușismului la originile antice e un caz de manual din istoria legitimării regimurilor comuniste europene în ultimele lor decenii de viață.

Dacii, loc de căpătâi în publicațiile istorice românești

Obsesia pentru daci nu a reprezentat o noutate pe meleagurile naționale, în contextul în care Mișcarea Legionară a știut să exploateze istoria dacilor, Zamolxe jucând un rol fundamental. Puritatea și unicitatea poporului dac era de necontestat în rândul legionarilor, chiar dacă problema monoteismului lor e una complicată.

Mircea Eliade a avut un rol important în mitizarea dacilor, lansând teza potrivit căreia, chiar dacă dacii au adoptat limba latină după cucerirea romană, aceștia nu și-au pierdut nimic din tradițiile culturale și religioase. Mai mult, Eliade a popularizat povestea lupului dacic, dătător de destin mitic poporului român.

După Eliade, Bogdan Petriceicu Hașdeu a „resuscitat” istoria dacilor. În teza sa, el susține că interpretările care-i pun pe romani ca singuri strămoși ai românilor sunt exagerate.

Cele mai ciudate asumpții dacopate

Vasile Pârvan a scris că relațiile politice ale unor triburi antice se bazau pe aceeași înțelegere a raporturilor dintre indivizi ca relațiile politice născute și definite de formarea statului național

„Aci nu era vorba – scrie Pârvan –, ca în Dalmația, în Tracia, în Panonia ori în Moesia, pur și simplu de un oarecare număr de triburi barbare cu o populație mai mult sau mai puțin numeroasă, locuind un teritoriu destul de întins, totuși lipsite de solidaritate politică și națională între ele, ci de o națiune conștientă de ea însăși“, scria Pârvan.

„Tatăl” dacopatiei nu este un mare scriitor sau istoric, ci un simplu notar amator de istorie: Nicolae Densușianu. Adeptul fanteziei și propagandei, el susținea că „sub numele de geți și de daci se întinde pe multe mii de ani istoria unei națiuni geniale, puternice și glorioase, care cu mult înainte de timpurile troiene fundase cel dintâi imperiu vast al lumii, întemeiase prima unitate de cultură în Europa și pusese totodată bazele progresului moral și material în Asia de apus și în Africa de nord“. Iată aici un teren mai cunoscut – dacii ca miez al istoriei și sursă a tuturor valorilor culturale ale Eurasiei.”

Mai mult, Densușianu susținea că dacii vorbeau latina înaintea romanilor, precizând că „imperiul” Dacia se întindea până în Asia, iar în limba română se regăsește graiul vechilor regi care au cucerit lumea și au lăsat în deplină puritate mileniilor următoare poporul român.

Propaganda comunistă a prins, iar ideile potrivit cărora dacii au fost cei mai importanți de pe Pământ încă se plimbă în societatea românească, scrie Adevărul.ro.