Directorul Agenţiei Naţionale de Informaţii, Avril Haines, a avertizat că obiectivele preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în invazia neprovocată a Ucrainei, se extind şi dincolo de capturarea estului Ucrainei. În acest context, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, discută pe marginea subiectului invocat de șefa CIA, prezent fiind în emisiunea „Situation Room", realizată de Wolf Blitzer.
Întrebat de realizatorul emisiunii dacă împărtășește opinia directorului Haines, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, răspunde:
„M-am întâlnit ieri cu domnul director Haines şi am confruntat informaţiile pe care le avem împreună cu administraţia şi am constatat că avem analize foarte similare. Este o nepotrivire semnificativă între nivelul ambiţiilor politice ale preşedintelui Putin, despre care noi credem că nu şi-a abandonat planul original de a ocupa pur şi simplu sau cel puţin de a decapita regimul de la Kiev”.
Vladimir Putin nu și-a atins obiectivele, consideră Mircea Geoană
Mircea Geoană consideră că ambițiile liderului rus sunt unele majore, invers proporționale cu posibilitățile militare ale armatei ruse.
„A eşuat în încercarea de a face acest lucru, deci continuă să aibă ambiţii foarte mari, în timp ce capabilităţile militare pe care le are în teren, înfrângerea suferită în cucerirea Kievului, dificultăţile în a ridica moralul soldaţilor - deci, într-un fel, noi vedem o majoră nepotrivire între ambiţiile politice şi capacităţi”.
Directorul Haines a avut, de asemenea, dreptate când spune că momentul în care se produce o asemenea nepotrivire, este foarte mare riscul unor decizii dure luate ad-hoc care, în principal, nu iau în considerare realitatea din jurul nostru - rezistenţa acerbă a forţelor ucrainene, sprijinul din partea naţiunilor aliate”, a spus secretarul general al NATO.
NATO se teme de o escaladare a conflictului dincolo de Ucraina
Secretarul general al Alianței vorbește despre rolul asumat de NATO în contracararea pericolului rusesc, prin sprijinul acordat Ucrainei, alături de protejarea statelor membre, dar fără a risca un război extins dincolo de teritoriul ucrainean.
„Noi credem, de asemenea, că Putin are o anumită dificultate politică în a cere poporului rus să trimită mai mulţi tineri într-un loc unde mulţi dintre concetăţenii lor, soldaţi, sunt fie ucişi, fie răniţi. NATO are o triplă obligaţie, pe care noi o onorăm simultan: în primul rând, continuăm să ajutăm Ucraina în lupta ei pentru teritoriu; facem asta cu succes, o facem cu un ritm relevant. În al doilea rând, temeiul NATO este acela de a proteja ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, drept pentru care intensificăm semnificativ prezenţa noastră pe flancul de est.
Pentru prima dată de la crearea NATO am activat Planurile de apărare a flancului estic al Alianţei. În al treilea rând, obligaţia pe care o avem şi care este un corolar al primei obligaţii este aceea de a ne asigura că nu escaladăm situaţia şi nu transformăm un război extrem de sângeros între Rusia şi Ucraina într-un război între NATO şi Rusia. Deci, ăsta este rolul nostru, de a sprijini Ucraina - şi facem asta -, să apărăm aliaţii NATO - şi facem asta - şi, de asemenea, să ne asigurăm că minimizăm riscul unei escaladări”.
Finlanda și Suedia vor să adere la NATO
Întrebat de realizatorul emisiunii ce consideră cu privire la intenția Finlandei şi Suediei de a accede la NATO, Mircea Geoană afirmă că cele două state se bucură de democrații consolidate, astfel că intrarea lor în Alianță ar putea fi mult facilitată.
„Eu sunt politician şi respect procesul democratic în desfăşurare din Finlanda şi Suedia. Vreau să spun un lucru: dacă decid, este prerogativa lor democratică să decidă, şi dacă vor decide să facă cerere de aderare la NATO, spun un lucru, vor fi primite călduros şi rapid”, spune Geoană, care, întrebat fiind de ce Ucraina nu se bucură de același tratament, răspunde: „Eu provin din România şi am fost ambasador aici, la Washington. A fost foarte greu, pentru mulţi ani, să aducem România în NATO şi în Uniunea Europeană.
Este o mare diferenţă între o ţară post comunistă, cu multe reforme de făcut, cu economie de reformat, armată de reformat şi ţări ca Finlanda şi Suedia, care au democraţii consolidate, economii stabile şi sunt deja în colaborare cu NATO. Nu spun că sprijinul nostru pentru Ucraina sau Georgia ar trebui să fie mai puţin important, dar pentru moment... Care e lecţia acestei decizii a Finlandei şi Suediei, dacă iau această decizie”, a spus oficialul NATO, conform CNN.
NATO, o alianță și mai puternică acum
Mircea Geoană crede că Finlanda și Suedia sunt pregătite pentru a lua o decizie în ceea ce privește aderarea la NATO, alianță devenită acum și mai puternică.
„Eu zic că sunt pregătite să ia o decizie. Dacă decizia e pozitivă, vom răspunde afirmativ. Dar vedem pe fiecare front, preşedintele Putin are parte de o desfăşurare opusă intenţiilor sale iniţiale. Spera să slăbească NATO, azi avem o NATO puternică.
Spera ca aliaţii Statelor Unite din Europa şi din lume să fie indecişi, suntem mai puternici ca niciodată. Şi, de asemenea, ceea la ce se aştepta mai puţin este această puternică şi curajoasă rezistenţă şi rezilienţă a poporului ucrainean. Aşadar, mă gândesc că totul, de la o aderare în cele din urmă a Finlandei şi Suediei, la rezistenţa curajoasă a ucrainenilor, până la unitatea NATO şi declanşarea adevăratului leadership american, cred că a primit exact opusul a ceea ce şi-a propus”, a spun Mircea Geoană, secretar general al NATO. (RADOR)