Oamenii de SUB APĂ. Imagini LIVE | VIDEO

Oamenii de SUB APĂ. Imagini LIVE | VIDEO

Se numeşte Misiunea 31 şi este considerat un „experiment” de excepţie...

O echipă de cercetători, condusă de Fabien Cousteau, nepotul faimosului explorator Jacques Cousteau, va trăi sub apă.

Cercetătorii vor lucra, sub apă, la testarea unor noi tehnologii şi va studia impactul schimbărilor climatice asupra unor specii de vieţuitoare marine. În fiecare zi, timp de 6-9 ore, acvanauţii vor face scufundări şi experimente în afara habitatului Aquarius, iar întreaga expediţie va fi transmisă live.

Singurul habitat subacvatic

Potrivit descoperă.ro, Misiunea 31, cum este numit programul, se desfăşoară timp de 31 de zile, şi a început din 1 iunie.

Cercetătorii trăiesc într-un habitat subacvatic, Aquarius Reef Base, aflat în apele Peninsulei Florida, la adâncimea de 19 metri. Aquarius Reef Base este, la ora actuală, singurul habitat subacvatic din lume; este deţinut de National Oceanic and Atmospheric Administration din SUA (NOAA) şi gestionat de Florida International University. Totul reprezintă un omagiu adus lui Jacques Cousteau şi expediţiei sale Continental Ice Shelf Station Two (Conshelf Two), desfăşurată în 1963. Atunci, Cousteau a trăit şi a lucrat timp de 30 de zile într-un habitat subacvatic scufundat la 9 metri adâncime, în apele Mării Roşii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News