Economia italiană, cea de-a cincea ca mărime din lume în anii '70, a încetinit ritmul de creştere în ultimul deceniu. Din ce cauză s-a întâmplat asta, ce cred oamenii de rând din Napoli despre acest lucru, a încercat să afle un jurnalist de la "The Guardian", care călătoreşte prin ţările europene cele mai afectate de criza economică.
"Să fiu sinceră, am fost o ţară în declin economic din anii '80, dar, din păcate, n-am acordat atenţie acestui lucru. Şi acum există o mulţime de oameni, printre care şi membrii guvernului, care nu văd acest lucru. Tot ce putem face este să gestionăm cât mai bine acest declin", spune Gia Caglioti, profesor universitar în Italia. Crescând în anii '70, Caglioti, acum în vârstă de 49 de ani, istoric la Universitatea din Napoli, a fost un produs al miracolului economic italian - anii de glorie când, datorită exporturilor unor companii în floare, multe dintre ele afaceri de familie, ţara se lupta cu Marea Britanie pentru titlul de a cincea economie a lumii. Mărire şi decădere
Ultimele decade au fost, însă, caracterizate prin stagnare. Anul trecut, doar economiile din Haiti şi Zimbabwe au avut creşteri economice mai mici decât a avut Italia în ultimii 10 ani. "Fabricăm pantofi, poşete, haine", spune Caglioti. "Nu suntem ca Germania, care este specialistă în inovaţie, înaltă tehnologie, inginerie de precizie. Aşa că am fost mult mai afectaţi de dezvoltarea economiei chineze", susţine ea.
O parte a problemei o reprezintă şi firmele mici şi mijlocii tradiţionale, vechi, care nu sunt capabile să aducă economia Italiei la un nivel post-industrial. Salvatore Giordano (38 de ani) care lucrează pentru o companie de telefonie mobilă crede că ţara este condusă de grupuri cărora le pasă doar de propriile interese şi nimeni nu acţionează pentru binele comun.
Avocaţii, sindicatele, crima organizată, birocraţia tot mai extinsă, toate acestea fac ca economia să stagneze. În rândul tinerilor, spune Caglioti, care dă exemplul studenţilor săi, s-a instalat ideea, sentimentul că în viaţă nu mai contează cât de mult, cât de bine şi ce anume studiezi, ci important este pe cine cunoşti. "Italia nu contruieşte companii şi elite profesionale în acelaşi fel în care o fac Franţa, Germania sau Marea Britanie". Lideri bătrâni Este de vină şi gerontocraţia, pentru că ţara e condusă de bătrâni pentru bătrâni: premierul are 76 de ani, preşedintele 87 de ani, noul şef al Băncii Italiei va fi, probabil, un bărbat de 70 de ani, toţi de la conducere sunt în vârstă. "Eu am 49 de ani şi la universitate sunt considerată, încă, o speranţă. Aşa că este foarte, foarte greu pentru tineri. Am foşti studenţi care şi-au luat doctoratul şi lucrează în birouri de tip call center", povesteşte Caglioti.
"Există însă tot mai multă furie, ne dăm seama că locul Italiei în lume se schimbă, s-a schimbat, iar cei care ne conduc nu pot face nimic în acest sens", afirmă Caglioti. O statistică nu minte. "Nu mai facem copii, aşa cum obişnuiam. Ne temen că ei nu vor avea acelaşi nivel de trai pe care l-am avut noi. Asta ne arată ce gândim despre viitor", conchide femeia.
Recomandările noastre
