Autoritățile din Elveția vor miza pe certificate de vaccinare și vor stabili acorduri în această privință cu Uniunea Europeană.
Autoritățile din Elveția vor să adopte un certificat internațional de vaccinare. Biroul Federal Pentru Sănătate Publică din „Țara Cantoanelor” a anunțat, miercuri, că a început pregătirile pentru a elibera certificatele de vaccinare pentru COVID-19. Începând din vara aceasta și cu scopul de-a fi recunoscute internaţional şi a nu putea fi falsificate.
Elveția va emite un act ce va fi disponibil și pe hârtie, dar și în format digital. Va ajuta pentru ca deținătorii să treacă peste unele restricții
Anne Levy, cea care conduce instituția respectivă din funcția de director, a spus că Elveţia urmăreşte cu atenţie avansul acestui tip de certificate în Uniunea Europeană. Deşi ar putea lua măsuri în mod independent dacă această iniţiativă suferă amânări în ţările vecine, conform Agerpres.
Foarte probabil, certificatul de vaccinare urmează să fie disponibil și pe hârtie, dar și în format digital. Și le va permite permită posesorilor să depăşească unele restricţii. Mai ales cele legate de călătoriile internaționale, conform sursei citate.
Informații care nu vor apărea, la început, pe respectivul certificat de vaccinare
La început, acest document nu va ţine cont dacă deţinătorul a fost sau nu infectat cu coronavirus. Sau dacă are un rezultat PCR negativ. Însă aceste informaţii ar putea fi incluse ulterior pe actul cu pricina. A anunțat o reprezentantă a Biroului federal pentru postul elveţian de televiziune RTS.
La data de 17 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat o propunere de creare a unui certificat verde digital. Întocmit cu scoul de-a le facilita cetăţenilor Uniunii Europene libera circulaţie în condiţii de siguranţă pe durata pandemiei de coronavirus. Certificatele verzi digitale vor fi valabile în toate statele care fac parte din UE.
Certificatul de vaccinare european nu va fi disponibil înainte de iulie
Tot mai multe țări se pregătesc să introducă certificatul de vaccinare