O să mai fac odată Crăciunul și Revelionul. Meteori, în anul 2021. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

O să mai fac odată Crăciunul și Revelionul. Meteori, în anul 2021. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Dacă ai hotărât ceva, nu te lăsa abătut. Însă astăzi eşti uşor distrat, aşa că trebuie să ai voinţă şi tenacitate. Evită, însă deciziile şi întâlnirile importante, amână-le pentru o zi mai bună.

4 ianuarie

 

O să mai fac odată Crăciunul și Revelionul. Meteori, în anul 2021. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Pe 4 ianuarie s-au născut Sir Isaac Newton, Jacob Grimm, Louis Braille, G.B. Pergolesi, William E. Colby, Irakli Guduşauri-Şiolaşvili, Catolicosul Georgiei sub numele de Ilia al II-lea, Sextil Puşcariu, Petru Poni, Mihai Constantinescu.

Pe 4 ianuarie, în calendarul creștin-ortodox pentru anul 2021 este Pomenirea Soborului Sfinţilor Măriţilor Apostoli, cei Şaptezeci la număr - Teoctist, egumenul de la Cucumia Siciliei și Apolinaria. Nimic în ”Kalendar”.

Dragi lupi, padwani și hobbiți ieri, la ora 21:00 am băut un pahar de Kir Royal, șampanie Mumm cu Crème de Cassis de Dijon, o băutură divină, pentru J.R.R. Tolkien, așa cum este ritualul asociației, la cei 129 de ani de la nașterea profesorului.

Nu mi-a scris nimeni pe subiect. Tare mă tem că lumea, în România, ca și aiurea, este prea colapsată în ea însăși, într-o insensibilitate care o apără de decepții, o nesimțire de yoga pentru prostime, o nirvana țărănească, o frică cosmică de pandemie, nu o interesează nimic, dar nimic valoros, pentru că valoarea te pune la încercare. Este greu să te pui cu John Ronald Reuel Tolkien!

Acum trebuie să vă spun un secret! Doar varianta în limba engleză și poate, cea în franceză, aduc ceva din măreția operei lui Tolkien. Cu tot respectul, dar traducerile în limba română sunt foarte bune, dar nu cântă, nu vibrează, nu șoptesc nimic, sunt foarte departe de original, nu sunt adaptate, numele sună urât, traducătorii sunt maeștrii în limba engleză și română, nu în opera lui Tolkien! Dar, nu despre profesorul Tolkien vreau să vă povestesc, cu toate că aș putea să vă țin interesați cu poveștile mele o săptămână întreagă.