Sursa de inspirație, o roată de Camembert
Artistul a povestit, la un moment dat, că ideea ceasurilor care se scurg i-a venit privind la o bucată de brânză 
Camembert care se înmuia, pe masă, din cauza căldurii.
„Într-o seară mă simţeam obosit şi mă durea capul. Voiam să mergem la cinema cu câţiva prieteni, însă în ultimul moment am hotărât să rămân acasă. Gala a ieşit, iar eu mă gândeam să mă bag în pat”, a povestit artistul, după care a continuat:
După cină mâncasem Camembert şi imediat ce au plecat musafirii eu am mai rămas la masă, gândindu-mă la problema filosofică a «moliciunii» acelui tip de brânză. M-am ridicat, m-am dus în atelier şi, ca de obicei, am aprins lumina pentru a mai arunca o privire la tabloul la care lucram”.
În timp ce se pregătea să revină în casă, pictorul a fost străfulgerat de ideea tabloului pe care trebuia să-l realizeze.
„Voiam să sting lumina, când, dintr-odată, «am văzut» soluţia. Am văzut două ceasuri moi, unul dintre ele atârnând de creanga măslinului. În ciuda faptului că mă durea capul îngrozitor, am început să pictez. Când s-a întors Gala, după două ore, tabloul, care va deveni unul dintre cele mai faimoase, era gata”, și-a încheiat Salvador Dali explicațiile.
Soția sa a fost cea care l-a ajutat să găsească și denumirea picturii. Dali a întrebat-o pe Gala dacă imaginea pe care a pictat-o i-ar rămâne în memorie, dacă ar putea să o rețină pentru totdeauna.
Cum răspunsul acesteia a fost afirmativ, Gala apreciind că nimeni nu va putea uita o astfel de imagine, Salvador Dali a decis să-și numească lucrarea „Persistența memoriei”.
Lucrarea a cunoscut un imens succes încă de la expunere în expoziția organizată în același an, 1931. Cei doi au devenit răsfățații publicului, iar gesturile și felul ciudat de a vorbi al artistului au fost imitate de toți cei care doreau să pară interesanți.
Povestea poemului „Riga Crypto și lapona Enigel”. Ideea născută dintr-un vis eteric
Recomandările noastre
