Potrivit echipei președintelui Hassan Rouhani, Iranul are nevoie de minimum 60 de miliarde de dolari pe an pentru a acoperi „cheltuielile de bază”.

Primul este că ayatollahul Khamenei poate pretinde că politica sa de „rezistență cu orice preț” produce rezultate pozitive sub forma pașilor înapoi făcuți de Statele Unite și de aliații săi.

Apoi, ar putea oferi facțiunii zise „moderate” o nouă justificare a existenței sale, chiar dacă, după ultimele alegeri, ea și-a pierdut substanțial din influență.

Rezultatul ar putea fi o falsă demonstrație de unitate a regimului, cu un nou mesaj către iranieni, în condițiile în care, de pildă, ministrul german de Externe, social-democratul Heiko Maas crede că schimbarea în interiorul regimului ar fi mai bună decât o schimbare de regim.

Problema este că am mai văzut filmul acesta.

Europa și Statele Unite au încercat în mai multe rânduri să scoată Republica Islamică Iran din zona rece, jucând cartea acomodării, pentru a nu spune a împăciurii, din fiecare astfel de tentativă ieșind Popa Prostu.

Acest lucru a fost evident săptămâna trecută, într-un interviu de patru ore cu Mohsen Kangarloo, vicepremierul Republicii Islamice pentru securitate națională în anii 1980.

Kangarloo a oferit câteva informații suculente despre șicanele făcute administrației Reagan, care au dus la IranGate.

Ele arată o stare de spirit care domnește în clica aflată la conducerea Iranului din 1979 încoace, și de ce aceea cei care cred că au de-a face cu un regim normal ar trebui să-și facă o tomografie la cap.

Administrația Reagan, ajutată de Israel, a introdus prin contrabandă 1000 de rachete anti-tanc în Iran, pentru a-l ajuta să oprească invazia irakiană din timpul celor opt ani de război dintre cele două țări.

Mollahii au plătit jumătate din prețul rachetelor, ca aconto, dar au refuzat să mai plătească restul, după ce au primit marfa. „Ghiaurii” nu trebuie plătiți.

La o scară mai mică, Kangarloo povestește soarta pe care a avut-o o prăjitură uriașă „în formă de cheie”, cumpărată de la Tel Aviv de către Reagan ca un cadou de Ramadan pentru Khomeini.

În momentul în care Kangarloo a ajuns la aeroport, Gardienii Revoluției mâncaseră deja prăjitura ca mic dejun de Ramadan, sub privirile pe jumătate consternate, pe jumătate amuzate ale trimișilor lui Reagan, consilierul pentru securitate Robert MacFarlane și asistentul acestuia, colonelul Olivert North, și al trimisului Mossad, Amiram Nir.