„Poate fi răpit Hristos din peștera inimile noastre?”. Acesta este titlul Pastoralei de Crăciun transmisă credincioșilor de către Episcopul Hușilor, PS Ignatie.

Hristos, Dumnezeu și Împăratul lumii, s-a născut smerit într-una dintre peșterile de la marginea Betleemului, folosite de locanici ca iesle pentru vite. „Peștera este simbolul întunericului, al singurătății și al izolării”, spune Ierarhul. El amintește și observația Fericitului Ieronim, că Iisus „Se naște în gunoi (inerent unui staul) ca să-i ridice din gunoi pe cei ce se află în el.”

Și PS Ignatie subliniază:

„Domnul Hristos, prin naşterea Sa pe acest pământ, transformă orice peşteră a întunericului, a singurătăţii sau a gunoiului moral într-o iesle a luminii, a comuniunii şi curăţeniei spirituale. Depinde de noi cât de mult ne dorim ca acest lucru să se întâmple.

Degeaba ne căznim să umplem sărbătoarea Crăciunului cu sarmale, cozonaci, cârnaţi sau brăduţi, dacă Îl ignorăm pe Cel care este inima acestui eveniment: Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat „pentru noi şi a noastră mântuire”.

E nevoie să ne descotorosim de păcat, care, în mod negreşit, face ca peştera inimii şi a sufletului nostru să fie locuită de întuneric, singurătate şi mizerie morală.”

Și, așa cum a făcut-o de atâtea ori în ultimul an, tânărul episcop al Hușilor evocă epidemia cu care ne confruntăm:

„Suntem contemporani unei crize sanitare, unei pandemii care ne modifică stilul de viaţă sau ne determină să ne adaptăm unor obiceiuri noi de viaţa. Ne este frică că nu ne vom putea bucura din plin de sărbătorile de iarnă. Că sărbătorile nu vor mai avea acelaşi conţinut sau parfum spiritual ca în alţi ani. Că nu vom putea să ne colindăm rudele, prietenii sau că nu vom putea să-i colindăm pe cei singuri, sărmani şi neajutoraţi.

Desigur că toate aceste temeri sunt legitime şi justificate din perspectiva dimensiunii spirituale a omului. Am fi incompleţi dacă ne-am amputa partea spirituală din noi. Fără nevoile spirituale am fi simple vite furajate, cum sugestiv spunea cineva.

Însă pentru mine temerea cea mai mare este ca nu cumva, prin neglijenţa noastră duhovnicească, prin păcatele noastre, să-L alungăm pe Hristos din ieslea inimii noastre.

În zadar colindăm sau ne desfătăm de bucatele pregătite pentru Crăciun sau de atmosfera de bucurie, specifică acestor sărbători, dacă Îl pierdem pe Hristos din peştera sufletului nostru, Care a intrat odată cu primirea Tainei Sfântului Botez şi rămâne viu în noi prin cuminecarea cu Trupul şi Sângele Lui.”

Pentru a ilustra cât mai bine acest pericol, PS Ignatie spune o poveste. Ea se numește „Moș Crăciun a fost răpit” și a fost scrisă de marele L. Frank Baum, autor între altele și al „Vrăjitorului din Oz”.

Iată cum sună povestea:

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE