O nouă lege în primul trimestrul din 2023. Cum se va modifica punctul de pensie
- Emma Cristescu
- 13 noiembrie 2022, 19:33
Șeful Casei de pensii a anunțat o nouă lege în primul trimestrul din 2023 și a precizat că punctul de pensie nu trebuie să fie diferențiat. Ce înseamnă însă acest lucru pentru pensionari e greu de estimat.
Pensiile trebuie să crească toate cu acelaşi procent și va intra în vigoare o nouă lege a pensiilor în primul trimestru din 2023, a anunţat şeful Casei de pensii. Daniel Baciu a vorbit și despre o majorarea a pensiilor, mai exact de de 4.000 de lei.
El a precizat că soluția pentru un trai decent este un punct de pensie fix pentru toţi pensionarii, şi nu diferenţiat, dar și acordarea de vouchere pentru cei cu venituri mai mici. „Casa Națională de Pensie este o instituție tehnică de aplicare a legislației în vigoare și aceasta este una dintre ipotezele de lucru în momentul de față vehiculate.
Așteptăm cu toții ca să se ia o decizie în perioada imediat următoare, astfel încât să reușim noi, ca instituție tehnică de aplicare a legislației, să implementăm această majorare a pensiilor.
Vreau să fac o precizare. În primul rând, noi trebuie să creștem pensiile tuturor beneficiarilor noștri, pensionarii, și trebuie să creștem valoarea punctului de pensie. Aceasta este prima măsură pe care trebuie neapărat și care se impune de la 1 ianuarie 2023.Sunt măsuri complementare cele cu privire la majorarea acelor pensii, a unor persoane care sunt defavorizate, dar se impune în primul rând majorarea punctului de pensie.
În primul rând, aș vrea încă o dată să precizez acest lucru, trebuie să majorăm toate pensiile din sistemul public de pensii. Aproximativ 5.000.000 de pensionari trebuie să beneficieze într-un fel sau altul de această majorare mult așteptată începând cu 1 ianuarie 2023.
Așteptăm decizia care trebuie să vină cât de curând. În coaliție trebuie să existe această decizie și noi efectiv trebuie pur și simplu să o aplicăm”, a declarat şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, sâmbătă, la Antena 3 CNN.
Vouchere pentru pensionari
Acesta a mai declarat că nu se pune problema de o majorare a pensiilor diferențiată și că trebuie păstrat un echilibru. El consideră că voucherele sunt necesare pentru românii cu venituri mici.
„Aş merge mai mult pe varianta a doua, pentru că în ultimii 20 de ani nu s-a făcut o majorare diferențiată a punctului de pensie. Deci punctul de pensie trebuie să fie același pentru toți pensionarii.
De ce trebuie să fie același? Pentru că pensiile în România sunt calculate pe contributivitate. Dacă intri și faci această majorare diferențiată a pensiilor, automat se creează dezechilibre în rândul pensionarilor, pentru că unii or să primească mai mult, iar alții or să primească mai puțin.
Deci punctul de pensie trebuie să crească la fel, uniform pentru toți pensionarii din sistemul public de pensii, iar pe lângă acest lucru se pot da, de exemplu, cum sunt acele vouchere de care se dau în prezent, care se achită din fonduri externe nerambursabile, din fonduri europene care se pot merge cu ele și în anul viitor”, a spus el.
Noua lege a pensiilor
Șeful Casei de Pensii a explicat și noua lege a pensiilor, care va intra în vigoare din ianuarie 2023.
„Se impune o nouă lege a pensiei, se impune o reformă a sistemului public de pensii și avem termen ca undeva în trimestrul 1 din 2023 să avem deja adoptată o nouă lege a pensiilor, care să reușească să înlăture aceste inechități de care vorbeam.
Eu am dat un exemplu de bună practică acele vouchere care aș vrea, dacă se poate, să meargă și anul viitor dar, repet, în primul rând trebuie să majorăm toate pensiile tuturor pensionarilor, adică de la 1 ianuarie trebuie să avem o majorare a punctului de pensie în primul rând.
Acele vouchere, într-adevăr, se referă la alimentele de bază și este un lucru bun pentru că s-au găsit fonduri externe și nu există o presiune mare pe bugetul asigurărilor sociale de stat”, a adăugat şeful Casei de Pensii.