O nouă înfrângere pentru DNA. Un fost primar, achitat definitiv

O nouă înfrângere pentru DNA. Un fost primar, achitat definitiv DNA. Sursa foto: EVZ

Curtea de Apel (CA) Ploiești l-a achitat  pe fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, în „dosarul RAT”, în care era acuzat de fapte de corupție. Este un nou eșec al procuroarei ex-DNA Monica Munteanu, la mai puțin de șase luni de la înfrângerea suferit[ în dosarul fostului deputat Mihai Valentin Popa.

Munteanu își trece în „palmares” o nouă achitare definitivă.  Judecătorii Sebastian Olteanu și Ioana Cîrstea-Stoenac de la Curtea de Apel Ploiești au mentinut achitarea dispusa la 1 iulie 2019 de Tribunalul Brașov.

Fostul primar, George Scripcaru a fost trimis în judecată pentru vina de a fi condus mașini de serviciu. El a fost achitat și la fond, și la apel, întrucât: „fapta nu este prevăzută de legea penală” și „nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea”.

Marți, 27 aprilie 2021, judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au menținut achitarea dispusă la 1 iulie 2019 de către magistrații de la Tribunalul Brașov față de fostul edil, în dosarul în care DNA Brașov l-a trimis în judecată pentru un așa-zis abuz în serviciu constând în faptul că politicianul și-a permis să conducă un autoturism de serviciu.

O altă achitare definitivă

În aceeași cauza, Curtea de Apel Ploiești l-a achitat definitiv pe fostul director al Regiei Autonome de Transport Brașov Cristian Radu, și el trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Menționăm că la fond, judecătorul  îl condamnase pe Radu la 2 ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, trebuie să spunem că în 22 iulie 2020 Curtea de Apel Brașov a trimis cauza la CA Ploiești.

Demd de consemnat este faptul că  Ioana Cîrstea-Stoenac, vicepreședinta Curții de Apel Ploiești s-a numărat printre cei 31 de președinți și vicepreședinți de curți de apel care în martie 2019 au semnat o scrisoare colectivă de protest față de faptul că judecătorul Vasilică-Cristi Danileț se erija în acea vreme în reprezentant al magistraturii române în față mai-marilor UE de la Bruxelles.

Rechizitoriul a fost întocmit de către fostul șef al DNA Brașov Cornel David-Deca. Atât Monica Munteanu, cât și Cornel David-Deca au plecat între timp din DNA, activând acum la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, respectiv la Parchetul Curții de Apel Alba Iulia, scrie luju.ro.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News