O nouă avarie la Centrala Nucleară de la Cernavodă

O nouă avarie la Centrala Nucleară de la Cernavodă

Societatea Natională Nuclearelectrica (SNN) informează că în această seară, Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va fi oprita, in mod controlat, din cauza unei defecţiuni. Reactorul va fi deconectat de la Sistemul Energetic Naţional.

Oprirea Unităţii 2 a fost decisă “în vederea efectuării reparaţiei unui defect punctual al unei linii de impuls aferente unui instrument de măsura amplasat in cladirea reactorului”. SNN menţionează că toate sistemele funcţionează conform proiectului şi nu există vreun impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător.  

Repornirea Unităţii 2 şi reconectarea la Sistemul Energetic Naţional vor avea loc după remedierea deficienţei  şi efectuarea testelor, în conformitate cu procedurile centralei. Ultima avarie la CNE Cernavodă a avut loc în urmă cu trei săptămâni, ca urmare a unor probleme apărute la partea clasică a Unităţii 1. CNE Cernavodă are două reactoare, fiecare cu o putere de 700 de MW, cele două unităţi producând 20% din producţia de electricitate a României.

 

Ne puteți urmări și pe Google News