Când am văzut reprodusă declarația ministrului Achim Irimescu despre camionul încărcat cu 35 de miliarde de euro, primul meu gând a fost:

 „Îmi place că avem un glumeț în Guvern, un tip care știe să sărbătorească 1 Aprilie așa cum se cuvine!” Sigur, aș fi preferat ceva mai spectaculos, să pună frișcă pe scaunele colegilor sau să anunțe venirea extratereștrilor, să sune la soneria lui Cioloș și să fugă, dar era ok și cu banii din camion.

Mai pe seară, m-am văzut cu cineva, inerent am ajuns și la subiectul zilei, Irimescu și evaziunea de 35 de miliarde de euro. Tipul îmi spune că el a auzit ceva – probabil frecventează același gen de „băieți” ca și cei citați de ministrul în cauză - și că se pare că e vorba de 35 de miliarde de lei vechi, nu de euro și că banii au fost duși în Elveția de un importator de fructe și legume. Când tipul îmi spunea ce crede el că ascunde glumeața declarație se umplea și netul cu tot felul de scenarii despre cum dezvăluirea ministrului e un cartuș tras în războaiele eterne dintre servicii.

Mie mi se părea tot o glumă și așteptam o explicație, un mesaj pe Facebook în care Irimescu, îmbrăcat în dac, dar cu peruca creață și roșie a clovnului Ronald, să ne spună că a sărbătorit prima zi de Prier și că se bucură că ne-a înseninat ziua.

Nu a fost așa, seara, eram într-un studiou de televiziune și lumea îl lua în serios. O fată înspăimântată a prezentat declarația cu ochii măriți, un fost președinte a cerut arestări imediate. Când am spus că subiectul nu e serios și că trebuie privit cu un zîmbet primăvăratec, camera s-a mutat de pe mine.

Pur și simplu erau persoane gata să ia declarația în serios. Mai mult, doi gazetari au pornit și un război între ei, gata să-și jertfească paginile de socializare ca să stabilească dacă ministrul știa sau nu că e înregistrat, ca și cum de la un anumit nivel în sus poți spune orice gogomănie la adăpostul lui „off the record”.

Să vă reamintesc declarația lui Irimescu: i-au spus lui „băieții” că în 2010-2015 s-au scos din țară, cu camionul, 35 de miliarde de euro, sumele ajungând în Elveția. Fără vreo probă, vreun indiciu, vreo sugestie despre vinovați. Nu e o glumă perfectă de 1 Aprilie?

Gluma lui Irimescu avea toate ingredientele unei farse reușite. E credibilă, pentru că suntem gata să credem că banii produși aici de marile companii sunt scoși din țară pe diverse căi, fie și cu camioanele care aduc fructe. E și mai credibilă, pentru că nu e spusă de vreo fată din fața Casei Scânteii, citând o știre pe surse de pe vreun site ciudat, ci e declamată de un ministru tehnocrat.

Gata, lipsea doar anunțul cu „V-am făcut! Hăhăhă! Vă doresc o primăvară frumoasă!”

În locul lui, sâmbătă, după ce mai toate televiziunile încercaseră zadarnic să dea de glumeț, ministrul iese cu o declarație mai halucinantă, nu a fost o glumă, dar nici un adevăr, nici chiar o minciună, ci o „metaforă”, inspirată de un raport al Curții de Conturi care nu vorbește de camioane sau Elveția.

Din clipa aia te întrebi ce caută în Guvern? Și mai e o întrebare, restul informațiilor, credibile și ele, pentru că vin în întâmpinarea spaimelor celor care trec zilnic printre rafturilor marilor magazine, sunt și ele metafore? E real că importurile alimentare sunt de proastă calitate? Suntem o piață de mâna a zecea? În galantare sunt cărnuri spălate cu oțet?

Plus: un tip care nu mai e credibil mai poate fi numit ministru? Practic da, metaforic nu.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor