O mare campioană a tenisului dă cărțile pe față: „E plin de lesbiene! Când jucam eu, nu era decât o pereche”
- Daniel Spasov
- 31 mai 2017, 16:07
În vârstă de 74 de ani, Margaret Court, câștigătoare a numai puțin de 24 de Grand Slam-uri la simplu, a reușit să creeze controverse în tenis, după câteva declarații cu privire la căsătoriile gay.
Margaret Court, una dintre cele mai titrate tenismene din istoria „Sportului Alb”, câștigătoare a 192 de turnee WTA la simplu, a tunat la adresa căsătoriilor de același sex, iar acest lucru a deranjat mai multe persoane din lumea tenisului.
În vârstă de 74 de ani, Margaret Court este pastor creștin și nu tolerează relațiile gay. „Când jucam eu tenis nu era decât o pereche de lesbiene. Dar cele care erau atunci le-au împins și pe altele tinere la astfel de lucruri și le-au luat după ele, iar acum este plin de lesbiene. Suntem aici alături de cei care au nevoie de ajutorul nostru pentru a-i determina să depășească astfel de momente. Noi nu suntem împotriva poporului.
Sunt dezamăgită și de compania aviatică Qantas, pentru că promovează căsătoriile între persoane de același sex. Eu văd căsătoria ca pe o uniune între un bărbat și o femeie, la fel cum stă scris în Biblie. O să folosesc alte companii aeriene”, a declarat fost campioana, la un post religios de radio, din Australia.
După aceste declarații, numeroși sportivi au cerut ca numele arenei „Margaret Court”, din complexul de la Australian Open, să fie schimbat, în semn de protest.