Nu este nici cel mai vechi teatru din Paris, nici cel mai mare dar nici cel mai mic, “este poate cel mai celebru”-după cum scria recent un cronicar francez. Şi, după cum notează presa pariziană, “nu este prea mult dacă îl considerăm o legendă lumii .Nu este nici cel mai vechi teatru din Paris, nici cel mai mare dar nici cel mai mic, “este poate cel mai celebru”-după cum scria recent un cronicar francez. Şi, după cum notează presa pariziană, “nu este prea mult dacă îl considerăm o legendă lumii.

Dar când o legendă a lumii este în pericol, deja începem să ne punem întrebări în legătură cu mersul lumii…”.  Este vorba despre teatrul "La Huchette". Scena pe care se joacă fără întrerupere de 55 de ani-un record înscris în Guiness Book-două piese ale lui Eugen Ionescu (Eugène Ionesco), "Cântăreața cheală" și "Lecția" se bizuie pe mecenat ca să poată supraviețui.

Vremuri grele

Cum a ajuns un mit al scenei teatrale pariziene, un monument al patrimoniului francez cunoscut pe toate meridianele, prezent în toate ghidurile turistice, într-o asemenea situaţie? “Un record de longevitate și de frecventare care s-ar putea întrerupe”, a declarat Jean-Noel Hazemann,  directorul instituției culturale, pentru RFI.

„Teatrul "La Huchette" este un teatru mic de 90 de locuri. Este un teatru pentru care nu putem mări la infinit prețul biletelor dar nici capacitatea sălii. Cum însă restul cresc - taxele, chiria - ținând cont că suntem în Cartierul Latin - avem probleme tot mai mari de trezorerie”. Chiria s-a dublat, ajungând astăzi la circa 4500 de euro lunar.

Prețul biletului este actualmente de 22 de euro (16 euro- tarif redus pentru studenți). „Am ajuns la o înțelegere cu proprietarul care este un tip șarmant și înțelegător, şi ne-a lăsat să încălcăm puțin regulile privind plata chiriilor. El rămâne totuși proprietar și a fost nevoit să ne ceară toți banii.

Tribunalul a fost și el clement cu noi și ne-a lăsat să ne eșalonăm chiriile dar acum nu mai putem întârzia, suntem deci într-o situație tot mai precară”. În octombrie anul trecut teatrul era să fie închis și trupa expulzată.

“Sabia lui Damocles doar s-a îndepărtat puțin, pericolul persistă deci și soluții nu există foarte multe”, adaugă directorul Hazemann. “Facem parte din teatrele private pariziene - cele 54 de săli existente în capitală - și suntem cel mai mic dintre aceste teatre private. Toți actorii noștri sunt însă plătiți de fiecare dată - obicei care nu-i valabil peste tot - e adevărat cu salariul minim, toate taxele sunt plătite și nici măcar nu avem vreo datorie socială. Făcând parte din teatrele private, nu avem dreptul la nicio subvenție, nici de la municipalitate nici de la ministerul culturii. Există doar niște sume care sunt vărsate într-o pușculiță comună numită "Fondul de sprijin al teatrului privat" și de acolo ni se revarsă o cotă parte dar doar pentru creații noi”. Soluţii pentru supravieţuire

În lipsă de alți bani, teatrul supraviețuiește deci în mare parte grație ajutorului venit din partea unei asociații de prieteni. Nevoile sunt însă tot mai mari: „Ceea ce căutăm acum sunt  persoane dispuse sa faca mecenat - fie firme, fie bănci fie o mare fundație care ar accepta ca acest teatru să rămână supraviețuitor. Pentru a ieși la liman ne-ar trebui circa 70-80 de mii de euro pe an”.

Cum piesele lui Eugen Ionescu au făcut renumele dramaturgului dar și al sălii, reporterul RFI  l-a întrebat pe Jean-Noel Hazemann dacă a intrat în contact cu eventuali mecena români sau de ce nu cu autorități culturale din România. “Am avut plăcerea să mergem să jucăm "Cântăreața cheală" și "Lecția" la teatrul Odeon din București în 2006 cu ocazia sommet-ului francofoniei. Eu ador România, am fost acolo în turnee cu trupe înainte să devin director de teatru la Paris. Nu am intrat însă în contact acum cu cineva din România ca să vorbim despre soarta teatrului La Huchette”. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/dkyOYTzXs2o" frameborder="0" height="315" width="620"></iframe>