Procedurile de numire a noului director al SRI erau o bună ocazie prin care Parlamentul României să arate că dorește să-și recapete prestigiul pierdut și vrea să-și reintre în atribuții.
De peste doi ani, Legislativul este, în percepția publică, o instituție plină de pușcăriabili care se protejează între ei. Potrivit ultimului sondaj INSCOP, doar 17,5% dintre cei chestionați au încredere în cea mai importantă instituție democratică. Doar partidele au o percepție mai proastă.
Nu era dificil ca vreunul dintre parlamentari să se documenteze care au fost procedurile la numirea actualului director al CIA, John Brennan, în 2013, în special că această situație a fost deja relatată în presa din România. Pentru început, Brennan a răspuns în scris la un set de întrebări al senatorilor din comisia de intelligence. Ulterior, a fost audiat ore întregi în comisia senatorială care supervizează serviciile secrete. După care a mai răspuns la un set de întrebări, în scris. În sfârșit, a urmat o dezbatere maraton în Congres și, la final, Brennan a fost validat prin vot. Eu nu spun că parlamentarii României trebuie să aibă competența colegilor americani în ceea ce privește chestiunile de securitate. Dar era foarte simplu ca membrii comisiei SRI să vadă cum au procedat aceștia și să copieze modelul. Șeful comisiei SRI, Georgian Pop, este o persoană tânără și nu-i era greu să încerce să iasă din percepția că parlamentarii sunt controlați de SRI, nu invers.
Erau nenumărate chestiuni care puteau fi discutate public: de la demilitarizarea serviciului la legislația de tip Big Brother, care trebuie pusă în acord cu deciziile Curții Constituționale. Lui Hellvig nu îi erau greu să anticipeze întrebările și să pregătească niște răspunsuri. O astfel de dezbatere făcea bine tuturor părților implicate. Parlamentul arăta că dorește să-și exercite cu seriozitate atribuțiile de control. Uităm prea ușor că Legislativul nu este o simplă mașină de vot. Hellvig putea opri sau cel puțin tempera discuțiile despre slaba sa pregătire în domeniu. SRI lămurea măcar o parte din controversele legate de legislația Big Brother. Nu pe toate, dar făcea un pas spre contestatarii săi.
O paranteză: înțeleg că acest serviciu are nevoie de o legislație modernă care să rezolve problemele crescânde legate de infracționalitatea cibernetică. Am văzut preocuparea celor de la FBI și-i înțeleg. Poate ne gândim prea puțin cum ne-am simți dacă cineva ne-ar goli contul bancar sau dacă ne-ar întrerupe, temporar, accesul la servicii esențiale, de la telefon și internet la alimentarea cu utilități. Însă serviciile speciale au reacționat greșit la opoziția publică. Publicul nu mai înghite poveștile cu spioni pe care le torcea Virgil Măgureanu la gura sobei, pe vremea lui Ion Iliescu.
Nu am sentimentul că funcționează nici amenințarea externă, gen războiul din Ucraina e la doi pași de graniță: din 1990 până acum, România a fost înconjurată de conflicte, de la secesiunea Transnistriei la războiul din Bosnia. Nu mai amintesc de începutul anilor 2000, când România avea trupe în Afganistan sau Irak. Deci, cei din serviciile speciale trebuie să aibă o strategie diferită de comunicare, dacă vor să diminueze opoziția străzii la legislația privind retenția datelor și securitatea cibernetică. În orice caz, dincolo de orice discuții, publicul nu va accepta ca deciziile Curții Constituționale să fie ignorate.
Acum câțiva ani, în Statele Unite pornise o dezbatere puternică despre faptul că încrederea în Congres scăzuse dramatic. Sub 50%! Analiștii americani credeau că se pune sub semnul întrebării funcționarea democrației. Că un asemenea nivel de încredere este periculos pentru că poate genera tendințe nedemocratice. Ce să mai discutăm despre situația din România unde Legislativul este la 17,5%, pe un trend descrescător? Ar trebui ca mediul politic să înceapă să fie îngrijorat de această situație. Abandonarea practicii de a-i proteja pe colegii prinși în anchetele DNA sau DIICOT este o condiție necesară, dar nu și suficientă. Repet, o dezbatere serioasă despre securitatea națională, generată nu artificial, ci legată de numirea noului șef al SRI, era o oportunitate. Modul superficial, ușor slugarnic, în care s-a procedat la numirea lui Hellvig face un rău democrației din România.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
