Evenimentul Zilei > EVZ Special > O familie din satul gorjean Teleşti a dat eroi în ambele conflagrații mondiale. Cele două războaie ale neamului Ţundrea
O familie din satul gorjean Teleşti a dat eroi în ambele conflagrații mondiale. Cele două războaie ale neamului Ţundrea

O familie din satul gorjean Teleşti a dat eroi în ambele conflagrații mondiale. Cele două războaie ale neamului Ţundrea

S-ar putea spune despre familia Ţundrea, din comuna gorjeană Teleşti, că a fost, pe parcursul celor două războaie mondiale, o mică dinastie, în înţelesul acelora care au luptat pentru ţara lor. Mai întâi tatăl, Matei M. Ţundrea, în 1917. Urmează fiii săi, Alexandru şi Grigore, în cea de-a doua confl agraţie. Au scăpat cu viață doar pentru a-și continua traiul în sărăcie.

Mai presus de aceste destine, este cel al României, care, iată, de-a lungul istoriei sale are de prea puţine ori parte de linişte. Mai tot timpul românul s-a văzut obligat să-şi lase casa şi meseria şi să sară, cum s-ar zice, în bocanci, la chemarea repezită a gornistului. În familiia despre care vom vorbi în continuare pacea a fost doar o mică pauză între două lovituri de tun. Poveștile lor sunt atât de vii îmcât, ca reporter, îți poți imagina un dialog cu ei.

Podul construit sub bătaia obuzelor

Domnule Matei M. Ţundrea, ce ştiu despre dumneata e că eşti născut în 1886, mai precis în 16 mai, şi că în satul dumitale ai fost un excelent tâmplar. Ţi se dusese vestea până hăt, departe, în special pentru butoaiele pe care le făceai. Ai fost căsătorit cu Verginia, care ţi-a dăruit şase copii, dintre care două fete şi patru băieţi. Anume Polina, Ion, Vergica, Alexandru, Grigore şi Matei.

Când Ţara intră în război, în ‘917, dumneata, stâlpul casei, eşti mobilizat. Puţinele date care au rămas de atunci îţi creionează însă curajul. Faci parte, ca sergent, din Batalionul 16 Pionieri. Superiorii dumitale ştiu foarte bine ce talent ai în mânuirea lemnului şi, ca atare, vei îndeplini o riscantă misiune. Ai construit un pod peste râul Siret. Cu mâinile dumitale, şi cu sculele de care nu teai despărţit toată viaţa.

Numai că, de data asta, nu eşti acasă, în liniştea atelierului. Acum lucrezi sub presiunea timpului. Camarazii tăi trebuie să traverseze grabnic apa, iar inamicul nu încetează cu bombardarea poziţiilor noastre. Nu ţii însă cont de nimic, ci numai de treaba de care te-ai apucat, şi pe care vrei s-o termini neapărat. Sunt convins că şi alţi meseriaşi din detaşamentul dumitale, special, te-au ajutat, însă documentele vorbesc mai presus de orice despre Ţundrea M. Matei, cel care ulterior va fi decorat cu Virtutea Militară. „Pentru zelul, devotamentul şi bravura de care a dat dovadă, în timpul lucrărilor de fortificaţii de pe malul drept al Siretului, sub bombardamentul artileriei duşmane”.

Te-ai întors acasă şi ai continuat să fii un om de bază al comunităţii. Se vede asta şi din funcţia în care te regăsim în 1931, anume cea de membru în consiliul de administraţie al Societăţii Cooperative Banca Populară „Bistriţa”. Aceste forme de solidaritate între oameni, pentru dezvoltarea localităţilor, sunt desfiinţate după venirea la putere a comuniştilor.

Cel care culege destine îngropate în arhive

Domnule Ţundrea, viaţa dumitale încetează în 28 ianuarie 1966. Din fericire, nu şi povestea, rămasă în acte şi în amintirea urmaşilor. Căci, iată, în anii din urmă, un consătean al domniei-tale, mă refer la Sabin Cornoiu, inginer, profesor de sport şi salvamontist, a pornit pe lungul şi complicatul drum al cercetării arhivelor judeţene şi naţionale, inclusiv cele ale Armatei. În plus, i-a îndemnat pe oamenii din satul lui, şi, din fericire, aceştia i-au înţeles scopul, să scoată din podurile caselor lor înscrisuri personale şi fotografii.

Sabin vrea astfel să-i unească pe toţi eroii comunei sale, începând de la revoluţia lui Tudor Vladimirescu, până în zilele noastre, într-o monografie dedicată celor care au înţeles să răspundă la chemarea ţării lor.

După opt ani de muncă, a reuşit să alcătuiască o listă cu 792 de nume, cu tot cu întâmplările de viaţă ale fiecăruia. Între care vă aflaţi şi dumneavoastră, stimate domnule Ţundrea. Dar mai sunt şi cei doi băieţi care ţi-au urmat exemplul. Aşadar fiecare generaţie cu obolul său de sacrificiu.

Lecţia onoarei predată de profesorul Alexandru Ţundrea

Ne vom întrepta atenţia, în continuare, asupra lui Alexandru M. Ţundrea, născut în ziua de 6 decembrie 1910. Studiază Dreptul şi Filozofia la Cluj, după ce în prealabil fusese învăţător în satul lui.

În Europa miroase din nou a praf de puşcă, astfel că profesorul e concentrat încă din 1938, apoi în 1939, în cadrul apărării preventive din Transilvania, făcând parte din Regimentul 96 Infarnterie Caransebeş, cu gradul de locotenent.

În 1941, la 11 martie, e mobilizat. Va pleca, alături de trupa lui, pe frontul eliberării Basarabiei şi, în continuare, spre Est. Nu putem decât să ne imaginăm cele ce urmează. Văd un detaliu legat de marşul pedestru, traversând nesfârşite câmpii, până în Crimeea. Îl aflăm în mijlocul luptelor din Kerci, mai apoi în dreptul localităţii Colonca. Trupele noastre sunt atacate nu numai de soldaţii sovietici, ci şi de trupele paramilitare, care ies pe nepusă mase de prin galeriile unor foste exploatări miniere.

Pentru curajul de care a dat dovadă, Alexandru e decorat cu Virtutea Militară, în grad de Cavaler, la 12 martie 1943, dar şi cu Ordinul „Coroana României. Se îndreaptă apoi spre Stalingrad, însă regimentul său primeşte, pe drum, o altă misiune, pentru Caucaz, aproape de Erevan. Lupte crâncene între soldaţii români şi partizanii ruşi, la Abinskaia. Ai noştri înaintează către Crimskaia şi Molkarai, dar sunt nevoiţi să se retragă spre Adagun. Fără să avem la dispoziţie detalii, ştim că în acest areal personajul nostru scapă ca prin minune cu viaţă.

Frontul se stabilizează pentru un timp, astfel că profesorul e trimis în permisie, în ţară. În satul lui stă două săptămâni. Unii îl sfătuiesc să nu se mai întoarcă în mijlocul obuzelor. Începuse să se contureze soarta războiului. Nici nu concepe aşa ceva. Vrea să fie neapărat alături de camarazii lui. Între timp, aceştia ajunseseră pe poziţii de apărare în Anapa, pe malul Mării Negre.

Lungul prizonierat

Vor fi evacuaţi, pe calea apei, spre Kerci, iar în primele luni ale lui 1944 se retrag spre Sevastopol. Alexandru nu se simte deloc bine. Rănile de la picioare sunt atât de grave, încât nuşi mai poate ţine echilibrul. Ajunge într-o coloană formată din căruţe, care transportau o serie întreagă de materiale. Unicul vehicul motorizat e cel sanitar. Vor fi înconjuraţi de tancuri sovietice şi cei 200 de români din acest convoi se predau. Sunt duşi în lagărul prizonierilor din Oranchi.

Deşi între timp întorsesem armele, la 23 august, ai noştri sunt consideraţi în continuare duşmani de către URSS, ba chiar captivilor li se spune, în batjocură, că noul guvern instalat de comunişti la Bucureşti nu-i mai doreşte, aşa că n-au nici cea mai mică speranţă legată de eliberare.

Abia în 1946 e trimis în ţară un prim grup, între care se află şi un gorjean originar din satul Stolojani. El se duce în Teleşti, la familia Ţundrea, aşa cum promisese, şi anunţă că Alexandru e în viaţă. Mai trec încă doi ani şi abia atunci îi vine, în sfârşit, izbăvirea. Va fi transportat cu un tren până în Focşani. Aici i se dau câţiva bani de drum şi lăsat să se ducă acasă cum o putea.

Viaţa îşi urmează cursul. Se întoarce la meseria lui, mai întâi ca învăţător în şcoala din Peşteana Jiu, apoi ca profesor de Matematică şi Franceză în satul natal. Se căsătoreşte în 1950. Pe soţia lui o cheamă Constanţa. În casa lor vor apărea o fată şi un băiat, Gabriela şi Augustin.

Domnule Alexandru M. Ţundrea, cât un roman ţi-a fost lunga existenţă pe acest pământ. Ai trăit până la venerabila vârstă de 105 ani şi 11 luni. Onoarea cuvântului dat îţi rămâne ca o pecete pe blazon. Un ultim amănunt: a refuzat să intre în Partidul Comunist, preferând să piardă funcția de profesor de filosofie.

Pe acelaşi pat de spital, când aliat, când adversar

Despre al doilea dintre băieţii lui Matei Ţundrea plecaţi pe front, Grigore, ştim că s-a născut în 1916. El alege din capul locului cariera militară. Fişa sa nu este prea amplă. Face parte din efectivul Regimentului 42 Artilerie Lugoj. Grav rănit în urma luptelor de pe teritoriul de azi al Ucrainei.

Trecerea ţării noastre de partea Aliaţilor îl găseşte în timpul tratamentului într-un spital din Germania. Tocmai de aceea în unele adeverinţe apare ca prizonier. Cum s-ar spune, deciziile strategice îi schimbaseră statutul, aliat versus inamic, deşi nu se mişcase din patul suferinţei.

Regimul roşu îl elimină din rândurile Armatei. Decide să se îndrepte spre studiul ingineriei, devenind proiectant. Căsătorit, are două fete, Mioara şi Lizuca. A trăit până la graniţa între cele două milenii, închizând ochii la 84 de ani.

Matei, Alexandru şi Grigore. Tată şi fii. Două generaţii. Două războaie. Aceeaşi datorie.

 

Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: