Editura Evenimentul si Capital

O carte de căpătîi pentru lucrătorii din Serviciile secrete din România și nu numai. România lui Cristoiu

Autor: | | 5 Comentarii | 3178 Vizualizari

În efortul de a trage o concluzie asupra felului în care Mihai Caraman și-a îndeplinit misiunea de spargere a NATO, în cartea sa, Mihai Caraman – un spion român în meandrele Războiului Rece, Florian Banu trece în revistă aprecierile unor lucrători sau specialiști în domeniu:

„În cazul lui Mihai Caraman aprecierile elogioase la adresa activităţii sale au venit, aşa cum am arătat, inclusiv de la adversari. Potrivit jurnalistului francez Thierry Wolton, «NATO a fost obligat săşi schimbe codurile, să-şi modifice organizarea şi să distrugă o mare parte din arhive». Jean Rochet, fostul şef al DSTului, referindu-se la acţiunile reţelei Caraman, nota că «opinia publică nu va reuşi vreodată să-şi dea seama de amploarea afacerii şi ce rezultate a obţinut singura reprezentanţă diplomatică a unuia dintre cei mai modeşti membri ai blocului comunist».”

Cum au fost obținute documentele din cadrul NATO?

Florian Banu răspunde pe zeci de pagini acestei întrebări într-o radiografie de excepție a activității desfășurate de Rețeaua Caraman, o radiografie posibilă doar prin cunoașterea în amănunt a domeniului aparte al Intelligence. E ajutat în realizarea acestei radiografii, care face din volumul despre Spargerea NATO o carte de căpătîi pentru lucrătorii din serviciile secrete din România și nu numai, de mărturisirile în premieră făcute autorului de însuși Mihai Caraman. Mihai Caraman a refuzat pînă acum să vorbească pe larg despre activitatea sa la Paris. Cum nu și-a publicat memoriile, cei care au scris pînă acum despre Rețeaua Caraman n-au avut la dispoziție amănuntele profesionale venite direct de la sursă. Cei care vor scrie beneficiază acum de aceste amănunte, grație cărții lui Florian Banu.

După cum mărturisește în carte, Mihai Caraman n-a pătruns în sediul NATO niciodată.

A spart NATO prin crearea și îndrumarea a ceea ce s-a numit Rețeaua Caraman. Prin Rețeaua Caraman se înțelege un număr de persoane din cadrul NATO cu acces la documente secrete pe care le-a recrutat și îndrumat, după aceea, ofițerul român.

Recrutarea unei persoane pentru a deveni agent e o operațiune cheie a spionajului.

Victor Suvorov, ofițer GRU, refugiat în Marea Britanie, se ocupă în cartea sa Principiile spionajului. Cum funcționa cea mai puternică și cea mai închisă organizație de spionaj a secolului XX, tradusă în românește la Polirom în 2016, de recrutare ca operațiune cheie pentru spionaj:

„Prima Facultate a Academiei Militare Diplomatice. Primul curs din prima zi a anului întîi.

A doua zi și în toate zilele următoare, pe parcursul celor trei ani de studii, primele două sau patru ore ni se va preda limba străină. Dar prima zi este deosebită. Primul curs este despre spionajul strategic prin agenți și despre operațiunea – cheie a acestuia – recrutarea agentului. Fără recrutarea unui agent care să aibă acces la secretele inamicului nu poate exista spionaj prin agenturi. ”

Importanța recrutării pentru spionaj e dovedită și din faptul că studenților le vorbește despre ea Șeful Academiei Militare Diplomatice a Armatei Sovietice, „amiralul Leonid Konstantinovici Bekrenev, singurul amiral din istoria sovietică ce a primit trei stele pe epoleți pentru activitatea desfășurată în cadrul agenturilor de obținere a informațiilor”. După ce proclamă că „fără recrutări nu se poate”, maestrul spionilor ruși le oferă cursanților și definiția simplă, pe înțelesul tuturor, a recrutării:

„A recruta înseamnă a determina (a convinge, a îndupleca) alt om să facă ceea ce îi ceri.”

Finalul capitolului despre recrutare reafirmă tranșant importanța recrutării în spionaj:

„Recrutarea este piatra de temelie a spionajului prin agenturi. (...) Cel căruia nu-i reușea nici o recrutare nu era considerat spion.

Cînd se întîlneau pe cărare doi lupi bătrîni ai spionajului nu stăteau să studieze cîte distincții pe piept și cîte stele pe epoleți are fiecare. Întrebarea era pusă direct, fără ocolișuri:

– Ai recrutat?

– Am recrutat.

– Cîți, dacă nu e secret?”

Despre recrutare au făcut dezvăluiri în memoriile lor mai toți ofițerii de teren din istoria serviciilor secrete.

Larry Devlin, șeful Stației CIA din Congo între 1960-1967, celebru și pentru c-a gestionat tentativa de asasinare a lui Patrice Lumumba, și-a publicat memoriile în 2007, la PublicAffairs, sub titlul Chief of Station, Congo: A Memoir of 1960- 1967. Într-un studiu mai amplu dedicat asasinării lui Patrice Lumumba, abordam aceste memorii și ca pe un manual de recrutare a informatorilor nu numai în cazul CIA, dar şi în cel al oricărui Serviciu Secret din lume.

Primul pas în recrutare vizează disponibilităţile informative şi psihice ale celui ales drept ţintă:

«A recruta agenţi nu este, sau n-ar trebui să fie, un proces grabnic. Procesul începe cu depistarea cuiva care pare să aibă acces la informaţii de interes pentru Guvernul SUA. Alternativ, el (sau ea) poate fi recrutat (sau recrutată), deoarece e într-o poziţie capabilă de a sprijini politicile sau obiectivele americane. Apoi, vei încerca să-i determini motivaţia, punctul său de vedere şi opiniile, dacă are probleme – financiare sau de altă natură –, detalii despre viaţa sa de familie, orice aversiune personală şi tot aşa.»

După ce-ai pus ochii pe un posibil recrut, purcezi la recrutarea propriu-zisă.

CTP il face PRAF pe Gica Hagi! Cel mai dur ATAC la Rege! Ce l-a scos din minti pe jurnalist

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI