Cartea „Aici nu suntem la Onălești” a fost scrisă de avocata Rodica Constantinovici, care descrie experiența avută în dosarul întocmit de DNA.

Avocata Rodica Constantinovici a scris și a lansat o carte - „Aici nu suntem la Onălești” - iar subiectul lucrării este legat de problemele pe care le-a avut în justiție. A fost arestată de judecătoarea Mariana Ghenea, într-un dosar în care, în cele din urmă, avea să fie clasat de procurorii de la DNA. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Solomon, costă 49,90 de lei, și din ea, cititorii pot să afle relatarea unei experiențe traumatizante.

Statul român a fost condamnat definitiv la plata unor daune morale de 50.000 lei pentru avocata Rodica Constanovici pentru arestarea nelegală dispusă de judecătoarea Mariana Ghena, astăzi membră CSM, conform luju.ro.

Iată câteva fragmente din cartea „Aici nu suntem la Onălești”:

Ridicarea de acasă

“-Alo?

-Doamna C, sunt ofițerul X de la DNA, ne deschideți și nouă?

-Desigur!... răspund că prin vis, trezită din somn de apelul ciudat...

E în jur de 6 dimineață, a plouat toată noaptea și plouă cu spume încă. Sunt amețită și simt un tremur în tot corpul. Îmi trag ceva pe mine în grabă și mă pregătesc să cobor. Mobilul sună din nou:

-Alo? Vin imediat, mă îmbrac...

Deschid ușa și, spre surprinderea mea, două persoane, un bărbat și o femeie, tineri amândoi, îmbrăcăți în uniforma, stau chiar în față ușii. În timp ce mă străduiesc să mă dezmeticesc, mă întreb cine le-o fi deschis poartă. Știam că nu merge interfonul.

„Arunc o privire în mandatul de aducere, văd doar numele, nimic altceva”

Îi invit în casă. Îmi spun că au un mandat de aducere pe numele meu. Percep din nou un tremur care-mi străbate tot corpul. Că un semnal neplăcut de alarmă. Realizez că e doar mintea, care produce scenarii. Emoțiile apar înainte de a percepe gândurile care le preced.

Arunc o privire în mandatul de aducere, văd doar numele, nimic altceva. Semnez în grabă. Cer permisiunea să mă schimb. Tânăra dorește să mă însoțească...în dormitor. Sunt arestată deja? Nu mă simt confortabil, dar accept, gândindu-mă că așa or fi procedurile. Mi se pare straniu și extrem de intruziv. Mă urmărește pe holul lung al casei. Las ușa întredeschisă...se oprește și se uită la zeitățile mele indiene aflate într-o nișă din peretele de pe hol. Aruncă repede ceva pe mine, jeanși, un pulover negru, un șal. Cobor și îmi pun cizmele și un pardesiu de lână. E cald încă, chiar dacă e sfârșit de noiembrie și plouă dezlănțuit.

Întru într-un autoturism parcat în față porții. Stau pe bancheta din spate împreună cu tânăra. E drăguță, brunetă, subțire. Îi sună telefonul.

-La muncă, zice...

Ce muncă? Gândesc. Să duci oamenii cu noaptea în cap la DNA... Oricum, ea era în avantaj, fiind doar în timpul job-ului... eu eram cea 'dusă' cu mandat”.

Reținerea

„Suntem invitate, la un moment dat, din nou, în biroul procuroarei de caz. Mă ia tare de la primii pași în încăpere, spunându-mi că 'deja s-a enervat, fiindcă nimeni nu recunoaște nimic...'. Mă anunță, oarecum iritată, că mi-a schimbat calitatea din suspect în inculpat și că, 'dacă vreau să dau vreo declarație, sunt liberă să fac acest lucru, dar pot să mă și abțîn'. Întreb perplexă dacă mă va areesta și-mi confirmă dând din cap. De ce? îndrăznesc să întreb.

-'Egalitate de tratament', îmi răspunde prompt și rece

(…)

În fine, și eu, și avocata mea am realizat că lucrurile erau pecetluite și că voi fi reținută. Cred că era aproape 6 după-amiază, dar în Ordonanță de reținere era menționată ora 3.30 și îmi amintesc acest lucru, fiindcă 24 de ore au expirat pe 27 noiembrie 2015, la acea ora. Cu alte cuvinte, Ordonanță era emisă înainte de a fi înștiințată că mi-au schimbat calitatea în inculpat.

Mi-am luat rămas bun de la doamna procuror și i-am urat seară plăcută. În timp ce mă îndreptăm spre ieșire, am auzit-o spunând:

-...mă simt cumva, parcă pentru prima oară... Este posibil că, fracțiuni de secundă, să fi perceput suferință pe care mi-o provoca și pe care, de fapt, și-o provoca sie însăși într-un univers nevăzut, unde suntem cu toții interconectați într-o țesătură implacabilă.

Am ieșit pe hol și am fost luată în primire imediat de câțiva ofițeri care trebuiau să mă ducă la arest. Nu știam exact unde era situat așa-numitul Arest Central, singurul centru pentru detenție preventivă pentru femei din București, dar aveam să aflu repede că se află undeva aproape de Dealul Mitropoliei. Cu alte cuvinte, nu foarte departe de casă mea.

Am realizat imediat că mi se vor pune cautse și că la ieșire mă așteaptă o armata de jurnaliști cu camere de filmat. Auzisem de la avocata mea și la televizorul din biroul procuroarei, cât puteam să mă mai concentrez, că se făceau transmisiuni încă de dimineață.

Primul gând a fost să accept experiență, să 'gust' intensitatea momentului, așa cum vine. Ertam foarte obosită, în stare de șoc, egoul meu părea făcut țăndări, așa că am întins cu naturalețe mâinile și o tânăra cu zâmbet plăcut mi-a pus cătușele”.