Numele magistraților șantajați de procurori să fie publice! Cine solicită acest lucru
- Ionel Sclavone
- 22 ianuarie 2020, 01:30
Senatorul PNL Alina Gorghiu solicită asociațiilor de magistrați să prezinte public numele judecătorilor care ar fi fost șantajați de procurori pentru a judeca într-un anumit fel în dosare. Într-o postare pe Facebook, în care susține de ce este necesară desființarea Secției Speciale pentru Infracțiuni în Justiție, Alina Gorghiu arată că anumite asociații de magistrați se opun invocând tocmai asemenea acțiuni de șantaj.
„Este firesc ca fiecare asociație să-și prezinte punctul de vedere. Așa cum sunt asociații care au fost de acord cu poziția Guvernului, există și altele care nu își doresc desființarea SIIJ, afirmând că anumiți judecători au fost șantajați de procurori. Prin urmare, rog asociațiile de magistrați să spună public, cu nume și prenume, lista celor care au declarat că au fost șantajați!”, a arătat senatorul PNL.
Alina Gorghiu a anunțat că în urma consultărilor inițiate de Ministerul Justiției, cele mai multe asociații ale judecătorilor și procurorilor s-au pronunțat împotriva menținerii SIIJ în funcțiune și au cerut desființarea acestei structuri:
„Guvernul PNL nu face altceva decât să îndeplinească ceea ce și-a asumat prin programul de guvernare! Astăzi a fost termen la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar toate statele membre UE, precum și Comisia Europeană au fost în asentiment cu poziția Guvernului României”.