Numărul românilor care aplică pentru cetățenie britanică a crescut: „Modul în care funcționează societatea, în România, le-a creat mari neplăceri”

Numărul românilor care aplică pentru cetățenie britanică a crescut: „Modul în care funcționează societatea, în România, le-a creat mari neplăceri”

Marea Britanie rămâne o destinație atractivă pentru români. Mai ales pentru că există o gamă largă de locuri de muncă. În acest context, tot mai mulți români încearcă să obțină cetățenie britanică.

Cristian Stîncanu, directorul executiv al Organizației My Romania Community, a explicat că există mai multe categorii sociale de români care locuiesc în Marea Britanie. Așadar, sunt cei care stau în Regatul Unit de foarte mult timp. Acești au și cetățenie britanică. Mai mult decât atât, Stîncanu a precizat că a observat o tendință în creștere a românilor care aplică pentru cetățenie britanică în ultima perioadă.

De asemenea, sunt și românii integrați care nu sunt neapărat de interesați de cetățenie. Acești români nu o vor pentru că, precum e concepută structura socială în acest moment, ei sunt considerați practic ca și cetățeni britanici. Au același drepturi precum britanicii. Totuși, sunt unele diferențe în anumite domenii profesionale sau sociale. În plus, mai este o categorie de români din Marea Britanie care nu vor cetățenie. Este vorba despre acele persoane care încă se gândesc să se întoarcă acasă. Ei au plecat în Regatul Unit pentru a munci și construi o viață în România.

Pe de altă parte, piața britanică oferă o gamă largă de locuri de muncă în acest moment, în general în domenii precum transporturi sau sănătate. „Aceste joburi pot fi găsite pe gov.uk, în secțiunea unde sunt publicate domeniile în care e o nevoie mare de forță de muncă, dar sunt și domenii în care restricțiile sunt ceva mai permisive. În momentul în care se întocmește o aplicație de muncă pe domeniile respective regulile sunt mai permisive”, mai spune Stîncanu.

Românii nu aleg Marea Britanie doar pentru salariile mai mari

România s-a confruntat de-a lungul timpului cu mai multe valuri de migrație. În prezent, sociologii vorbesc despre un val al migrației care cuprinde românii cu venituri mari. Ei aleg să trăiască în țări cu un nivel de civilizație mai crescut comparativ cu cel din țara noastră. În acest context, Stîncanu a mărturisit că a întâlnit și persoane care au lucrat în mai multe țări.

De asemenea, directorul My Romania Community a mai adăugat că cei mai mulți români care pleacă din România sunt nemulțumiți de sistemul din țara noastră. „Nu e vorba de bani. Pot câștiga și acasă aceeași sumă pe care o câștigă și aici. Însă modul în care funcționează societatea în România în acest moment le-a creat mari neplăceri. Atât de mari încât să aleagă o altă țară pentru a trăi”, a precizat Stîncanu pentru ȘtiriDiaspora.

Ne puteți urmări și pe Google News