Numărul cetăţenilor ungari care lucrează în Austria nu a fost atât de mare niciodată ca acum

Numărul cetăţenilor ungari care lucrează în Austria nu a fost atât de mare niciodată ca acum Ungaria. Sursă: Butenkow | Dreamstime.com

În plus, a crescut şi numărul ungurilor stabiliţi în această ţară.

Numărul cetăţenilor ungari care lucrează în Austria a stabilit din nou un record istoric, numărul acestora nu a depăşit niciodată 14.000, însă acum este mai mare cu aproximativ o mie în comparaţie cu luna precedentă, iar faţă de ei doar numărul ucrainenilor a crescut mai mult, scrie Nepszava.

Între timp numărul total al cetăţenilor străini a scăzut într-o măsură minimă, potrivit unui articol publicat pe portalul Privátbankár, citat de ziarul ungar "Népszava".

În ultimul deceniu și jumătate, sute de mii de unguri au plecat în străinătate. În această perioadă, în Austria numărul ungurilor a crescut de cinci ori și jumătate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform datelor Oficiului austriac de Statistică, Statistic Austria, la începutul anului 2022, în Austria erau 94.411 de cetăţeni ungari. Această cifră nu include navetiștii, dar include studenții, pensionarii și șomerii.

Academia Ungară efectuează în prezent un sondaj, ca parte a unei serii de cercetare, în rândul cetăţenilor ungari care trăiesc în străinătate.

Cercetătorii doresc să afle, printre altele, care sunt motivele care i-au determinat pe mulţi cetăţeni ungari să emigreze, respectiv în ce măsură s-au integrat în noul mediu, dacă sunt membri ai comunităţilor maghiare locale şi în ce relaţii sunt în general cu membrii societăţii majoritare. (Traducerea: Rozália Gănciulescu, RADOR)