Novak Djokovic pune pe jar atmosfera de la Roland Garros. Tenismenul a transmis un mesaj controversat despre Kosovo

Novak Djokovic pune pe jar atmosfera de la Roland Garros. Tenismenul a transmis un mesaj controversat despre Kosovo Sursa: dreamstime.com

Novak Djokovic este aproape de a obține cel de-al 23-lea titlu de Grand Slam la simplu masculin, un record absolut, obținând o victorie în primul tur al French Open împotriva lui Aleksandar Kovacevic, cu scorul de 6-3, 6-2, 7-6(1). Cu toate acestea, el a stârnit un șir de controverse prin scrierea unui mesaj politic pe o cameră.

Kosovo este inima Serbiei. Opriţi violenţa”, a scris pe obiectivul camerei, în limba sârbă, Djokovic, de 22 de ori campion de Grand Slam.

Aproximativ 25 de soldați NATO de menținere a păcii care apără trei primării din nordul Kosovo au fost răniți în confruntările cu protestatarii sârbi luni, în timp ce președintele Serbiei a pus armata la cel mai înalt nivel de alertă.

Mesaj controversat scris de Novak Djokovic despre situația din Serbia

Kosovo este leagănul nostru, fortăreaţa noastră, centrul celor mai importante lucruri pentru ţara noastră... Sunt multe motive pentru care am scris asta pe cameră”, a declarat presei sârbe Djokovic, în vârstă de 36 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Federația Franceză de Tenis (FFT), organizatoarea turneului, a declarat pentru Reuters că „nu există reguli oficiale de Grand Slam referitoare la ceea ce jucătorii pot sau nu pot spune. FFT nu va face nicio declarație și nu va adopta nicio poziție în această chestiune”.

Djokovic va încerca să evite o nouă implicare politică la un Grand Slam, după ce și-a apărat tatăl la Australian Open în luna ianuarie. Atunci, a apărut un videoclip în care acesta din urmă poza alături de nişte fani ţinând steaguri ruseşti în plin război declanşat de Moscova în Ucraina.

Tensiunile în Serbia escaladează

Incidentul în urma căruia 25 de soldați NATO au fost răniți au avut loc la o zi după ce șeful NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Kosovo să reducă tensiunile cu Serbia în urma ciocnirilor dintre poliția kosovară și protestatarii care se opun ca primarii albanezi să preia mandatul în zonele etnice sârbe.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat că 52 de sârbi au fost răniţi luni, trei dintre ei grav, în timp ce preşedintele kosovar Vjosa Osmani l-a acuzat pe omologul său sârb că destabilizează Kosovo.

Serbia și aliatul său tradițional, Rusia, nu recunosc independența Kosovo, iar Moscova a blocat încercarea țării de a deveni membră a Organizației Națiunilor Unite. Serbia consideră încă Kosovo ca parte a teritoriului său, potrivit Reuters.