În Monitorul Oficial nr. 0703 din 09 septembrie 2016 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 2546 din 05 Septembrie 2016, care transpune procedura efectivă de instituire a măsurilor asigurătorii, ce va fi dispusă de organele fiscale abilitate, în cadrul procedurilor de control sau inspecție fiscală.
Organul de control poate să dispună măsuri asigurătorii, în mod excepțional, atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, având ca efect îngreunarea colectării creanțelor fiscal, potrivit consultanților de la Bența Consult.
Aceste măsuri asigurătorii nu sunt măsuri de executare silită, ci doar unele de prevenire a posibilelor situații de sustragere făcute de debitor. Măsurile asiguratorii pot fi aplicate în următoarele situații: - pe parcursul desfășurării inspecției fiscale, până la finalizarea inspecției, când se vor comunica rezultatele acesteia; - în timpul sau ca urmare a unui control inopinat; - în situația în care au fost aplicate amenzi contravenționale sau au fost deja dispuse confiscări de bunuri sau sume de bani; - în timpul acțiunilor de control, când se constată o ”suspiciune rezonabilă”, cu privire la săvârșirea unor fapte penale, până la stabilirea diferențelor de impozite și taxe prin acte administrative fiscale. Pot fi dispuse măsuri asigurătorii când se constată săvârșirea unor fapte sancționate în domeniul financiar fiscal sau vamal.
Măsurile asigurătorii enumerate de prezentul act normativ sunt: a) sechestrul asigurător pentru bunurile imobile; b) sechestul asigurător pentru bunuri mobile, inclusiv titluri de valoare și bunuri mobile corporale; c) poprirea asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către un terț – cunoscută ca procedura terțului poprit; d) poprire asigurătorie asupra disponibilităților bănești din conturile bancare.
În cazul în care organul fiscal nu deține suficiente informații privind activele patrimoniale ale debitorului, acesta este îndreptățit să facă activități de documentare și pregătire pe fiecare din domeniile mai sus amintite. Măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor deținute de un debitor se dispun asupra unor bunuri a căror valoare este în limita a 150% din valoarea sumei pentru care se dispune măsura asigurătorie. Ordinul stabilește și ordinea tipurilor de bunuri asupra cărora vor fi dispuse măsurile asigurătorii.
Când un debitor deține mai multe tipuri de bunuri, măsurile asigurătorii se dispun în următoarea ordine: a) bunuri mobile și imobile care NU SUNT direct folosite în activitatea ce generează principala sursă de venit a debitorului; b) bunuri ce NU SUNT destinate desfășurării activității ce constituie principala sursă de venit; c) bunuri mobile și imobile destinate să fie folosite la terți (date cu chirie, concesiune etc.); d) amsamblul de bunuri ce împreună cu altele pot fi valorificate mai avantajos; e) mașini unelte, utilaje, bunuri mobile și bunuri imobile, ce participă la realizarea principalei surse de venit; f) produse finite; g) bunuri degradabile sau perisabile; h) bunuri deținute în comun de către debitori cu alți terți, pentru cota parte proprietate a debitorului. Măsurile asigurătorii încetează în următoarele situații: 1) când au încetat motivele pentru care s-au dispus măsurile asigurătorii; 2) când debitorul constituie o garanție. Potrivit art. 211 din Codul de procedură fiscală, garanțiile pe care le poate aduce debitorul sunt: scrisoarea de garanție bancară sau o poliță de asigurare emisă de o societate de asigurare. Pot fi de asemenea garanții ipoteci asupra unor bunuri imobile, gajul asupra bunurilor mobile sau consemnarea unor sume de bani la trezoreria statului. 3) dacă în termen de 6 luni de la instituirea măsurilor asigurătorii nu au fost emise titluri de creanță și nu au fost sesizate organele penale.
Recomandările noastre
