Noul șef ANAF începe să schimbe directivele lui GELU DIACONU! Noi reguli privind inspecția fiscală
- Raluca Florescu
- 19 februarie 2016, 15:54
Daniel Diaconescu, noul șef interimar al ANAF, a emis deja primele ordine prin care abrogă unele decizii ale lui Gelu Diaconu, cel care a condus Agenția Națională de Administrare Fiscală din aprilie 2013 până zilele trecute. Diaconu a fost demis pe fondul acuzației privind implicarea sa în dosarul în care sunt implicați Mădălin Voicu și Nicolae Păun.
Astăzi, pe site-ul ANAF a apărut deja un proiect de ordin al noului președinte ANAF care acordă drepturi extinse celor în cazul cărora instituția ia decizia de reverificare fiscală. Prin același proiect se abrogă ordinul fostului președinte ANAF.
Principala modificare este extinderea periodei în care contribuabilul poate contesta decizia de reverificare. „Împotriva prezentei se poate formula contestaţie, care se depune, în termen de 45 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent, sub sancţiunea decăderii”. Termenul anterior era de 30 de zile. În noul document se menționează însă că depunerea contestației nu suspendă inspecția fiscală. Ca și în cazul vechii norme, contestarea deciziei de reverificare se poate afce o singură dată.
Un alt proiect de ordin emis de noul șef ANAF este acela privind modalitatea în care responsabilitatea realizării unui control fiscal este delegată altei instituții.
Documentul se referă la „Delegarea de competență se poate acorda altui organ de inspecție fiscală, pentru unul sau mai mulți contribuabili, pentru efectuarea unei acțiuni de inspecție fiscală”.
Una dintre noutăți este aceea că delegarea competenței se va putea realiza inclusiv către direcțiile regionale și administrațiile județene ale finanțelor publice. Astfel, în ordinul emis în 2013 de Gelu Diaconu se menționa, la art. 8: „Direcţia generală coordonare inspecţie fiscală, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi structurile subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin”.
Noul proiect de ordin, al lui Daniel Diaconescu, prevede: „Direcția generală coordonare inspecție fiscală, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum şi direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, inclusiv administrațiile județene ale finanțelor publice, administrațiile sectoarelor finanțelor publice ale municipiului Bucureşti, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din Municipiul Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin”.