Bernard Cazeneuve, un fidel între fideli pentru președintele Hollande, este unul dintre puținii miniștri care au supraviețuit în guvern de la începutul mandatului, mai întâi la Buget, apoi la Afaceri Europene și în fine la Interne.

Reproșuri

Discret, serios, bun cunoscător al dosarelor pe care le-a gestionat, Bernard Cazeneuve a fost întâmpinat pozitiv în cercurile politice, cu critici mai degrabă marginale. Acestea, venite de la dreapta și extrema dreaptă, îi reproșează faliile de securitate, care au permis atentate cu repetiție în 2015-2016, și revoltă polițiștilor care manifestează aproape zilnic de câteva săptămâni. „Bilanțul lui la Interne este departe de a fi excelent”-afirmă unul dintre detractori.

Pentru Hollande, care afirmă, încă din 2012, că îl păstrează în rezervă pentru postul de prim ministru la final de mandat, Cazeneuve reprezintă mai ales liniștea de care are nevoie ca să-și ducă mandatul la bun sfârșit și săși construiască imaginea pe care o va lasa în istorie – una din obsesiile lui.

În ceea ce privește mandatele care au fost distribuite în noul guvern, acestea lasă să se întrevadă o oarecare revanșă împotriva lui Valls: Le Guen, fidel al fostului premier, a fost extras din Parlament, unde ar fi putut să facă lobby printre deputații socialiști în favoarea lui Valls și numit la Francofonie; Bruno Le Roux a fost numit la Interne, post pe care îl cere încă de la instalarea primului guvern Hollande și pentru care s-a aflat în competiție cu….Valls. Frontiștii lui Marine Le Pen n-au ratat ocazia să ia peste picior acest joc de scaune muzicale, apreciind că Bernard Cazeneuve intră la Matignon ca „intermitent, într-un fel de CDD” (contract cu durată determinată). Republicanii la rândul lor deplâng o instabilitate care se instalează în plină stare de urgență și amenințare teroristă.

Manuel Valls a demisionat

Toată această vânzoleală a fost generată de demisia lui Manuel Valls care, după ce l-a împins pe François Hollande la abandon, și-a anunțat candidatură la prezidențiale.

În discursul său, Valls a trasat principalele axe ale viitoarei sale campanii: reducerea drastică a numărului de funcționari, suprimarea programului de lucru de 35h, creșterea vârstei de pensionare, reformarea sistemului de asigurări sociale. Dar nu a explicat cum va face în viitorii 5 ani ceea ce n-a făcut în anii în care a ocupat funcția de ministru și prim ministru.

Ambiția lui Manuel Valls datează încă din campania precedentă, când s-a prezentat la primarele socialiste pe care le-a pierdut în fața lui François Hollande.

Desemnarea lui în primul cabinet că ministru de Interne a fost o trambulină pe care a folosit-o cu succes. Numindu- l premier, Hollande a sperat să îi blocheze ascensiunea și în mare parte a reușit, pentru că imaginea premierului s-a degradat odată cu cea a președintelui, chiar dacă nu în egală măsură.

Stânga franceză

Situația la stânga eșichierului politic nu este însă prea clară: șapte candidați s-au înscris deja la primarele care se vor juca, totuși, între Manuel Valls și Arnaud Montebourg: primul, mai degrabă social-liberal, al doilea, combatant veteran împotrivă mondializării și invenatatorul conceptului de „produs în Franța”, fost ministru și el, cu accente mai degrabă socialiste decât social democrate.

La doar câteva ore de la anunțarea candidaturii, un adevărat front anti-Valls s-a creat în interiorul Partidului Socialist. Fostul premier este acuzat de dublu limbaj: vorbește despre dialog social și democrație, dar a trecut Legea muncii prin asumarea răspunderii;vorbește despre uniune, dar a susținut retragerea naționalității pentru teroriști. Primarele socialiste se anunța așadar sângeroase. În ciuda optimismului afișat, toată lumea este conștientă că șansele stângii să ajungă în turul doi al prezidențialelor sunt minime și bătălia se duce mai ales pentru desemnarea viitorului lider al opoziției, cel care fi candidatul natural în 2022.