Kia Forte, versiunea sedan a noii game cee'd, e gata de lansare
- Cristian Ionescu
- 30 iulie 2012, 20:23
Sedanul Kia Forte, înlocuitorul gamei Cerato şi concurent cu VW Jetta, Hyundai Elantra, Skoda Rapid sau Renault Fluence, urmează a consolida oferta oferta constructorului coreean alături de noul cee'd.
Clasa berlinelor compacte va fi completată, cât de curând, cu noul model Kia Forte.
Sedanul coreean este înlocuitorul gamei Cerato şi un viitor concurent al modelelor VW Jetta, Hyundai Elantra, Skoda Rapid sau Renault Fluence.
Forte urmează a consolida oferta constructorului coreean alături de noul cee'd, model de la care a împrumutat atât arhitectura, cât şi linia de design implementată de celebrul Peter Schreyer.
Kia Forte (K3, pe piaţa din Coreea de Sud) este un model global, unul care va fi vândut, cu diferenţe minime, pe aproape toate pieţele pe care activează producătorul asiatic.
Debutul comercial european va avea loc, cel mai probabil, la începutul anului viitor.
Informaţiile oferite la acest moment de Kia sunt puţine şi generaliste. Pentru cei care tânjesc după mai mult, trebuie amintit că Forte va reproduce dimensiunile şi motorizările recent lansatului Hyundai Elantra (4,53 metri lungime), berlina "ataşată" gamei i30.