Noul Guvern. Prima rundă de negocieri PNL-USR-PLUS-UDMR. Cine a câștigat

Noul Guvern. Prima rundă de negocieri PNL-USR-PLUS-UDMR. Cine a câștigat

„Discuţiile pentru formarea coaliţiei de guvernare au început. În această dimineaţă am participat alături de colegul meu Dragoş Tudorache la o primă discuţie cu preşedinţii PNL şi UDMR, Ludovic Orban şi Kelemen Hunor. La prima parte a întâlnirii a participat şi preşedintele Klaus Iohannis. Începând de sâmbătă vom avea discuţii aprofundate între cele trei partide - USR PLUS, PNL şi UDMR - pornind cu priorităţile programului de guvernare al viitorului Cabinet şi continuând cu structura Guvernului şi structura majorităţii parlamentare”, a scris Dan Barna pe Facebook.

Acesta a precizat că, la întâlnirea de joi nu s-a discutat despre poziţii sau nominalizări de miniştri, ci doar alternative de calendar pentru finalizarea procesului început sâmbătă.

Echipele de negociere

Întrucât liderii celor trei formațiuni au decis ca negocierile să se poarte pe trei paliere - program de guvernare, funcții în Guvern, funcții în Parlament, echipele pentru aceste discuții au fost structurate pe aceste trei direcții.

PNL a participat la negocieri cu o echipă condusă de președintele partidului, Ludovic Orban și din care fac parte secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, prim-vicepreședinții Rareș Bogdan și Raluca Turcan, precum și premierul desemnat, Florin Cîțu.

Program de guvernare: Ionel Dancă, Cristian Bușoi, Laurențiu Leoreanu

Funcții în Guvern: Ludovic Orban, Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău.

Funcții în Parlament: Alina Gorghiu, Florin Roman, Raluca Turcan, Relu Fenechiu.

USR PLUS participă la negocierile politice cu cei doi copreședinți, Dan Barna și Dacian Cioloș, și cu o echipă numeroasă, de nu mai puțin de 19 persoane.

Program de guvernare: Cristian Ghinea, Claudiu Năsui, Lucian Viziteu, Stelian Ion, Dragoș Pîslaru, Anca Dragu, Andrei Lupu, Ștefan Pălărie.

Funcții în Guvern: Dan Barna, Dacian Cioloș, Dominic Fritz, Dragoș Tudorache, Vlad Voiculescu, Ionuț Moșteanu.

Funcții în Parlament: Cătălin Drulă, Radu Mihail, Cristina Prună, Silvia Dinică, Oana Țoiu, Andrei Lupu, Ștefan Pălărie.

UDMR are o echipă mai mică, condusă de președintele Kelemen Hunor.

Program de guvernare: Tanczos Barna, Balint Porcsalmi, Hegedus Csilla, Antal Arpad, Csoma Botond.

Funcții în Guvern și Parlament: Kelemen Hunor, Cseke Attila, Benedek Zakarias, Rozalia Biro.

Optimism înainte de discuții

Printre primii care au oferit detalii despre ceea ce urmează a se discuta la Vila Lac în vederea formării noului Guvern se află chiar Kelemen Hunor, președintele UDMR, al cărui partid va face parte din coaliția ce va conduce țara: PNL -USR PLUS - UDMR.

Kelemen Hunor s-a declarat foarte încântat de începerea acestor negocieri, întrucât își dorește pentru UDMR cât mai multe poziții de conducere, iar deja au început să fie vehiculate câteva variante de împărțire a ministerelor.

Președintele UDMR consideră că înaintea oricărei negocieri despre ce partid va lua ce minister, este nevoie de un program de guvernare adaptat vremurilor grele pe care le trăim. Cu alte cuvinte, un program de guvernare care să le ofere cetățenilor siguranță și care să poată face față solicitărilor existente.

„Avem nevoie de un program de guvernare care răspunde la așteptările societății. Punerea în aplicare al unui astfel de program presupune un guvern bine structurat şi un parlament cu o majoritate stabilă”, a spus liderul UDMR.

Toți sunt de acord cu obiectivul principal al noului Guvern

De acord cu el pare a fi și senatorul USR PLUS Adrian Weiner, de asemenea participant la negocierile de sâmbătă.

Din punctul său de vedere, programul de guvernare ce va fie creat în cadrul coaliției trebuie să „bifeze” câteva puncte importante. El susține că România deja se află într-o postură foarte delicată din cauza pandemiei de Covid-19 care a reușit să genere, de fapt, „o criză sanitară de proporții” care ar putea fi urmată chiar de o „criză economică și socială”, a cărei anvergură nu poate fi estimată deocamdată.

Discuțiile par să decurgă într-o manieră pașnică, întrucât toți cei implicați urmăresc, în principiu, același lucru, anume formarea cât mai rapidă a unui Guvern funcțional, care să fie placul tuturor

Adrian Weiner s-a pus de acord pe această temă din considerente ce țin de posibilitatea apariției unei „crize politice” de care România chiar nu ar avea nevoie în aceste momente grele.

Discuțiile dintre PNL - USR PLUS - UDMR sunt structurate în jurul a trei obiective foarte clare la prima vedere: cel mai important ar fi programul de guvernare ce trebuie pus la punct, apoi creionarea structurii Guvernului și mai apoi structurarea majorității parlamentare.

Un alt punct pe care trebuie să îl menționăm, despre care a vorbit și Kelemen Hunor, este împărțirea puterii ce trebui lăsată în mâini diferite pentru ca totul să funcționeze în armonie. Astfel, vorbim despre un nou Guvern ce are la bază un Executiv și un Legislativ puternic, care în teorie nu ar trebui să dea greși. Se știe că programul de guvernare, în final, este dictat de structurile decizionale din Parlament și Guvern.

Prima structură a ministerelor. PNL deține mai multă putere?

Ne puteți urmări și pe Google News