Noul clasament FIFA. Ce loc ocupă selecționata României în ierarhia mondială

Noul clasament FIFA. Ce loc ocupă selecționata României în ierarhia mondialăFIFA. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Naționala României a coborât un loc în ierarhia mondială FIFA. Potrivit clasamentului publicat de Federația Internațională, elevii lui Edi Iordănescu au coborât un loc, până pe poziția 47 în ierarhia mondială a sportului rege.

Clasament FIFA: Ce loc ocupă selecționata României în ierarhia fotbalului mondial

Victoria împotriva Ucrainei nu a contat prea mult în alcătuirea clasamentului FIFA, asta în condițiile în care tricolorii au înregistrat două remize albe. Cu Bulgaria și Liechtenstein, pe 4 respectiv 7 iunie.

Ca o premieră, FIFA a publicat prima oară clasamentul pe națiuni chiar în timpul Campionatului European de Fotbal. Naționala antrenată de Edi Iordănescu are toate șansele să treacă de faza grupelor, după meciul mare făcut împotriva ucrainenilor și după ce De Bruyne și compania s-au împiedicat în fața slovacilor.

EURO 2024, tricolori

România a coborât o poziție în clasamentul FIFA. Sursa Foto: Facebook

România are neoie de un punct pentru o calificare matematică

Deși este pe locul 47 în clasamentul FIFA, România este primul loc în grupe la EURO 2024 cu cel mai bun golaveraj. Pe tricolori îi așteaptă sâmbătă, 20 iunie, un meci extrem de greu cu Belgia. Partida se va juca de la ora 22:00 și va fi transmisă în direct de PRO TV. În cazul unui egal, România își asigură cel puțin matematic biletele pentru următoarea fază de la EURO 2024.

În mod neașteptat Belgia a pierdut cu 1-0 în fața selecționatei din Slovacia. Belgienii se află pe locul 3, cu 0 puncte și niciun gol marcat, urmați de Ucraina care are un golaveraj 0-3. În clasamentul FIFA, flamanzii sunt pe locul 2.

Papu Gomez, pozitiv la testul anti-doping

Argentina, pe locul 1 în clasamntul FIFA. Sursă foto: Ariva EvZ

Argentina domină clasamentul FIFA

Ultima adversară a tricolorilor, Slovacia, se află pe locul 43 în clasamentul FIFA. Mai sus cu 3 locuri față de luna aprilie. Messi și compania sunt în fruntea clasamentului înainte de Copa America. Argentina se pregătește pentru startul competiției de peste Ocean, unde va întâlni selecționata Canadei pe 21 iunie într-un meci de la ora 03:00.

Franța, principala favorită de la EURO, este pe locul 2 în topul FIFA. Urmată de Belgia pe 3, Brazilia pe 4 și Anglia pe 5. Cea mai slabă poziționare a României a fost în septembrie 2011, când tricolorii au ocupat locul 57 în ierarhia fotbalului mondial, potrivit GSP.