Ministrul Mediului, precizări de ULTIMĂ ORĂ despre o nouă TAXĂ AUTO! Când va intra în vigoare

Ministrul Mediului, precizări de ULTIMĂ ORĂ despre o nouă TAXĂ AUTO! Când va intra în vigoare

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a precizat joi seara că până la sfârșitul anului va fi găsită o formulă finală pentru o nouă taxă de înmatriculare.

Ministrul Gavrilecu a precizat, la Antena 3, că grupul de lucru va prezenta o variantă finală, care ar urma să intre în vigoare la începutul anului viitor.

„Facem măsurători cu ajutorul colegilor de la protecţia mediului, nu mai vrem maşini care poluează. Eu am pus un termen, până la finele acestui an să găsim o formulă finală, la începutul anului viitor să intre în vigoare, cu un termen de tranziţie de 31 martie", a precizat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, la emisiunea "Punctul de întâlnire".

„Nu vom vorbi de nicio taxă de mediu, dar nu vreau să se repete greşeala de până acum. Vreau ca formula de calcul la care se lucrează la ora actuală, să fie o formulă care să nu mai poată fi contestată, atacată, care să stea în picioare, astfel încât într-adevăr cel care poluează să fie cel care să plătească o penalitate. Am promis că, până la finele acestui an, Grupul de lucru să-şi încheie activitatea şi să prezinte o variantă finală. Până atunci, avem grijă să facem prevenţie prin lansarea unor proiecte de prevenire a poluării printr-o serie de proiecte”, spunea Gavrilescu, la sfârșitul lunii iulie.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, după aderarea României la Uniunea Europeană. 

La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.