Noua provocare pe care o întâmpină autoritățile din SUA în campania de vaccinare

Experiențele medicale făcute, în trecut, în perioada sclavagistă și segregaționistă, bântuie și acum comunitatea afro-americană din Statele Unite.

Luni, primele două persoane care s-au vaccinat în fața camerelor erau îngrijitori medicali de culoare. Demersul: surmontarea reticențelor, chiar a fricii, populației de culoare de a lua parte la uriașa campanie de vaccinare împotriva Covid-19, care a început în SUA.

Imediat după ce a fost vaccinată, luni, de medicul Michelle Chester, Sandra Lindsay, asistentă medicală de terapie intensivă la un spital mare din New York, s-a declarat „mândră că promovează încrederea în siguranța vaccinului” în rândul comunității afro-americane a dat asigurări că nimeni nu va folosi această comunitate drept „cobai”.

„Nu simt că sunt folosită, că sunt vizată”, a spus Sandra Lindsday. „Am fost afectați puternic de pandemie. Așa că îi încurajez pe toți cei care seamănă cu mine, din întreaga lume, să se vaccineze”, a adăugat ea.

În special afectați de maladie, afro-americanii, precum și hispanicii, au de 2,8 ori mai multe șanse de a muri din cauza Covid-19 decât persoanele albe, potrivit Centrelor pentru Prevenirea Bolilor (CDC), scrie Boursorama.

„Singura modalitate de a opri boala”

A doua persoană vaccinată, un medic care lucrează în urgențe, s-a adresat direct minorității din care provine.

„Noi, cei din Antile,  suntem în general reticenți cu privire la vaccin, de aceea vreau să încurajez pe toată lumea să se vaccineze pentru că este singura modalitate de a opri boala”, a spus medicul Yves Duroseau. „Nu am nici o teamă, fără îndoială”, a adăugat el.

Toate sondajele arată că afro-americanii fac parte din grupurile de populație deosebit de refractare la vaccinare.

Chiar dacă neîncrederea a scăzut, în general, din septembrie, cu aproximativ 60% dintre americani declarându-se gata sau „probabil” gata să fie vaccinați, la începutul lunii decembrie, aceștia erau doar 42% în rândul populației de culoare, potrivit Pew Institute.

Un studiu publicat, marți, de fundația Kaiser, specializată în sănătate, indicând în același timp o încredere tot mai mare în vaccin, a arătat încă o reticență deosebită în rândul adulților afro-americani: 35% dintre aceștia au indicat că nu vor fi vaccinați, față de 27% pentru americani în general.

Părintele ginecologie moderne făcea experiențe pe sclavi

Experții consideră de înțeles această reticență, având în vedere istoria afro-americanilor  și experiențele medicale pe care le-au suferit în timpul perioadei de sclavie și segregare.

Printre cele mai infame sunt experimentele efectuate din 1932 până în 1972 în Tuskegee, Alabama, în care bărbații afro-americani au fost folosiți, fără să știe, pentru a se studia efectele sifilisului.

În 2018, o statuie a doctorului James Marion Sims (1813-1883) a fost demontată în Central Park: considerat tatăl ginecologiei moderne, a efectuat ani de zile experimente pe sclavi.

„Există o mulțime de neîncredere rezultată din aceste experiențe istorice”, recunoaște Marcus Plescia, manager medical al organizației care reunește oficialii din domeniul sănătății din statele americane (ASTHO). „Nici astăzi (afro-americanii) nu sunt tratați cu același respect atunci când merg la spital”.

Un număr tot mai mare de studii arată, de asemenea, că persoanele afro-americane care solicită îngrijire au mai puține șanse de a avea simptomele luate în serios sau tratate.

Cu toate acestea, majoritatea nu sunt în mod fundamental „anti-vaccin” și mulți pot fi convinși, spune Plescia.

„Trebuie să găsim modalități de a comunica cu ei și de a construi încredere”, altfel „vom vedea o creștere a inegalităților” în fața bolii, a spus el.

Arătând îngrijitori sanitari afro-americani, mai ales vaccinați de un medic afro-american, „poate poate fi foarte util” pentru a încuraja această campanie, estimează Marcus Plescia.

O campanie națională de comunicare cu privire la vaccin, organizată de Ministerul Federal al Sănătății, urmează să înceapă, de asemenea, săptămâna aceasta, care ar trebui să vizeze persoanele reticente și, prin urmare, să facă loc minorităților.

Dar eforturile trebuie îndeosebi făcute în cadrul comunității afro-americane, potrivit lui Marcus Plescia.

Lisa Fitzpatrick, membru al „Coaliției Afro-Americane împotriva Covid-19” și medic specializat în campaniile din domeniul sănătății publice, luptă deja împotriva acestei reticențe pe străzile din Washington.

„Aici, pe stradă, oamenii îmi explică de ce sunt suspicioși, ceea ce este de înțeles având în vedere istoria nedreptăților împotriva oamenilor de culoare din această țară”, a declarat ea pentru AFP înainte de sosirea vaccinurilor .

Vinerea trecută, ea a reușit să risipească îndoielile lui Angelo Boone, un măturător de stradă în vârstă de 61 de ani, care a trecut pe lângă standul pe care îl instalase nu departe de Congres.

„A luat întrebările pe rând”, a explicat el. „Am înțeles cum s-au făcut testele și alte lucruri. Ea m-a convins, cred că mă voi vaccina”, a spus bărbatul.