De la cuvîntul rusesc nomenklatura (listă de nume desemnînd în fosta URSS posturile de activişti şi persoanele care le ocupau), jurnaliştii au născocit şi lansat conceptul de nomenclatură: ansamblu de persoane care se bucurau, în comunism, de privilegii speciale, graţie funcţiilor deţinute pe linie de partid şi de stat.

Prăbuşirea socialismului real a dus la dispariţia nomenclaturii de pe scena istoriei. Dacă ar fi să credem analiştilor occidentali, nomenclaturii i-a luat însă locul, în Rusia şi în tot Estul, cleptokratura. E o expresie născută din încrucişarea cuvintelor nomenclatură şi cleptoman.

Ea ar desemna ansamblul de persoane care se bucură de uriaşe avantaje materiale obţinute printr-un furt devenit stare patologică. Lui Miciurin nu i-a ieşit căsătoria mărului cu păpădia. Oricît s-a străduit, el n-a putut crea o păpădie care să facă mere. Încrucişarea dintre nomenclatură şi cleptoman le-a ieşit însă strălucit analiştilor occidentali.

Într-adevăr, nu cred că se putea găsi o expresie mai fericită decît cleptokratura pentru a desemna noua clasă de privilegiaţi din Est, îmbogăţită prin jefuirea statului. Aşa cum arată şi expresia, această clasă e alcătuită din persoane care reuşesc să adune într-o sinteză unică două cusururi ale firii umane: nevoia de a avea privilegii şi nevoia de a fura pe rupte.

N-am cunoştinţă de apariţia în Occident sau în Est a vreunui studiu de amploare consacrat acestor privilegiaţi ai sorţii, născuţi din mîlul tranziţiei de la comunism la capitalism. E posibil ca un asemenea studiu să existe. În aceste condiţii, s-ar putea ca rîndurile mele dedicate cleptokraturii să repete lucruri scrise de alţii. Mi-l asum, totuşi, deoarece noul concept mi se pare că merită şi o contribuţie din partea unuia ca mine, care, în calitatea sa de cetăţean al României, asistă în direct, de ani întregi, la formarea minorităţii de privilegiaţi numite cleptokratură.

Cum însăşi denumirea o dă de gol, noua clasă nu face altceva decît să continue, după prăbuşirea comunismului, în condiţiile tranziţiei, un fenomen specific socialismului real: formarea unei minorităţi privilegiate.

Ca şi nomenclatura, cleptokratura trăieşte pe spatele întregii societăţi. Nomenclatura se bucura de privilegii plătite în ultimă instanţă, de munca oamenilor simpli. Nu altceva se întîmplă şi cu cleptokratura. Uriaşele avantaje materiale ale noii clase au fost dobîndite prin jefuirea statului, prin exercitarea maniei patologice de a fura din ceea ce au făcut braţele şi mintea unor generaţii întregi în ultimii cincizeci de ani. Nomenclatura din comunism se caracteriza printr-o demagogie deşănţată. Membrii nomenclaturii vorbeau pe toate drumurile de Codul eticii şi echităţii socialiste, de egalitate, de soarta celor mulţi şi amărîţi în timp ce ei practicau din plin inegalitatea, deşăn- ţarea morală. În chip asemănător procedează şi cleptokratura din perioada tranziţiei. Membrii noii clase nu ostenesc a pălăvrăgi despre democraţie, despre îmbogăţire prin muncă cinstită, despre dreptul celui harnic şi deştept de a cîştiga mai mult decît cel leneş şi prost. Ei însă se îmbogăţesc prin necinste. Cît despre hărnicie şi deşteptăciune, n-are nici un rost să vorbim. Mulţi dintre ei sînt mai proşti şi mai leneşi decît oamenii de rînd.

Paralela dintre cele două minorităţi poate fi dusă şi mai departe. Atît nomenclatura, cît şi cleptokratura sînt catastrofale pentru regimurile care le adăpostesc. Nomenclatura a dus la compromiterea iremediabilă a idealurilor comuniste iniţiale. Cleptokratura provoacă un proces asemănător idealurilor democraţiei şi economiei de piaţă. Mai mult, existenţa cleptokraturii loveşte grav dezvoltarea firească a capitalismului.

Privind în jurul nostru, vom observa lesne că membrii cleptokraturii româneşti sînt persoane care n-au produs nimic în planul economiei de piaţă. N-au ridicat întreprinderi care să schimbe faţa ţării. N-au creat noi locuri de muncă. N-au îmbogăţit, ca să zic aşa, zestrea ţării. În cele mai multe cazuri, s-au lăfăit într-un lux orbitor pe baza unor credite iresponsabile date de bănci, sau în urma unor afaceri murdare.

Deşi îşi spuneau comunişti, nomenclaturiştii n-aveau nici o legătură cu adevăratul comunism. Deşi se autointitulează capitalişti, cleptokraţii n-au nici ei, la rîndul lor, vreo legătură cu capitalismul. Capitalism înseamnă, în esenţă, investi- ţie productivă. Cleptokraţii n-au investit în nimic eficient. Capitalism înseamnă a pune bănuţ lîngă bănuţ pentru a construi ceva. Cleptokraţii nu fac altceva decît să cheltuiască. Sume de bani exorbitante sînt scoase din circuitul productiv şi vârâte în vile, Mercedesuri, amante costisitoare, conturi în bănci străine. Cleptokraţia e astfel o clasă parazită. Există totuşi unele deosebiri între cleptokratură şi nomenclatură.

Spre deosebire de nomenclaturişti, cleptokraţii îşi pot permite să- şi afişeze privilegiile. Dovedind prin aceasta că sînt nu numai păduchi, dar şi ţoape.