Nomadul de tip nou a dat căruţa pe maşină şi avion
- Ionu ţ Fantaziu
- 9 aprilie 2011, 13:15
"MÂNDRU CĂ SUNT ROM". Ca să-şi vândă bijuteriile de argint, părinţii lui Ion Radu Nevers băteau târgu rile cu căruţa şi dormeau la cort. Acum, meşteşugarul foloseşte o Dacia 1310 şi doarme la motel.
Inele, cercei, brăţări, brioşe, din argint, alamă sau cupru. Mii de modele a lucrat meşteşugarul Ion Radu Nevers. Spune râzând că face asta de când era în burtă la maică-sa: "Ai mei erau tot timpul pe drumuri. Eu m-am născut la Ţăndărei, soră-mea în Dobrogea. Taicămiu, Ion a lu’ Curtea, a fost mare argintar, toată lumea din breaslă a auzit de el".
De cum începe soarele să-i pună gând rău iernii, meşteşugarul Nevers îşi face planul. N-are timp de boli sau probleme de familie, îşi lasă copiii acasă cu bătrânii, aşa cum făceau părinţii lui odată, şi bate toate târgurile din ţară până toamna târziu: "Nu cred că e vreun loc din ţara asta în care să nu fi fost cel puţin o dată".
"Tata s-a născut la căruţă"
Drumurile de la Bucureşti până la târgurile de la Cluj şi apoi Suceava sau Bacău le face cu maşina. Căruţa nu o mai are nici măcar în fotografii. "Înainte se mergea cu căruţa, plecau primăvara şi se întorceau toamna târziu. Venea o ploaie, te băgai sub căruţă, dormeai în căruţă, era casa ta. Tata, ca şi alte neamuri de ale mele, s-a născut la căruţă", îşi aminteşte Nevers.
Pentru că era destul de dificil cu căruţa pe şosele, printre maşini, ţiganii meşteşugari au început să bată ţara cu trenul. Nevers e din categoria celor şi mai moderni, el face nomadism cu maşina şi a schimbat de-a lungul timpului vreo 7, toate Dacii. "Nepoţii au de altele, străine. Mie îmi place Dacia că, dacă mai cade ceva, imediat mă bag sub capotă şi rezolv problema. Schimb o bujie, se rupe cureaua, pun o sârmă şi merge", râde ştrengăreşte meşteşugarul care acum conduce o Dacia 1310, veche de peste 15 ani.
Se laudă că a practicat nomadismul şi cu avionul, a aterizat pe la târgurile din Italia şi Franţa. Însă parcă tot prin România îi place mai mult, că aici sunt mai apreciate bijuteriile sale.
PE ALESE. Un inel lucrat de argintarul Nevers costă în jur de 40 de lei FOTO: CODRIN PRISECARU
Nevasta Simona, un fel de PR
De cum se încălzeşte mai bine afară, în fiecare lună, dimineaţa, la prima oră, se încarcă bagajul. Totul e supravegheat îndeaproape de soţia Simona. El meştereşte, ea se ocupă de bani şi de promovare bijuteriilor, "e un fel de PR". În portbagaj intră o măsuţă, un scăunel de lemn, neapărat nicovala, câteva haine şi un arsenal de ustensile pe care le foloseşte când se apucă de vrăjit bijuteriile de argint. Din bagaje nu trebuie să lipsească nici cortul, însă nu cel de dormit, ci "magazinul mobil de prezentare". "Nu mai e cum era de demult. Păi, eu, când eram mic şi mergeam cu ai mei pe la târguri, dormeam prin gări, pe unde apucam. Acum ne cazăm pe la moteluri. Mai oferă organizatorii locuri şi în maşini, doar dacă e vreun microbuz mai mare", spune meşteşugarul.
Înainte, în căruţă, la drumul lung, era mare noroc să ai câte unul talentat în familie, să-ţi cânte câte una cu foc. Acum, Nevers n-are problema asta, când are chef, în Dacia lui bagă câte o melodie ţigănească rusească, de pe CD.
Încă mai trage speranţă că îi va moşteni cineva familia, are un băiat şi două fete. Băiatul s-a îndrăgostit de alamă, însă nu de inele, ci de un trombon pe care îl studiază la Liceul de Muzică. "E în ultimul an, după aia dă la Conservator. Dacă o să-i placă, o să facă şi bijuterii. Acum face muzică clasică", speră ţiganul meşteşugar.
CUTUMĂ. Un argintar face o bijuterie reuşită pe loc şi neapărat în aer liber "Din primăvară până în toamnă fac mii de kilometri cu Dacia. Nu există loc din ţară în care să nu fi fost măcar o dată. Dormim în moteluri şi microbuze doar dacă sunt încăpătoare." ION RADU NEVERS, meşteşugar argintar EVZ prezintă poveştile unor reprezentanţi ai etniei care nu s-au lăsat descurajaţi, au muncit dublu şi au demonstrat că se poate construi un drum care să lege sărăcia din şatră cu unele dintre cele mai nobile profesii.
- "Ce bine înveţi, nici nu zici că eşti ţigancă!"
- Patrick Dulgheru, încătuşat în Irlanda, doctor în Belgia
- Soarta oficială a romilor, sâmbure de scandal
- Ieri se ruga să fie româncă, azi e mândră că e romă
- "Un rom care a trăit în Franţa nu se compară cu unul român"
COMENTARIILE VOR FI MODERATE!